George Marin
Continuăm să depănăm firul poveștii vieţii antrenorului emerit Emil Popa, așa cum el însuși ne-a descris-o, cu puţină vreme înainte de a părăsi această lume. Din păcate, multe amănunte legate de viaţa maestrului sau de performanţele realizate în competiţiile pugilistice vor rămâne pe veci nepovestite de cel care le-a trăit, care le-a înfăptuit. Nelăsându-ne să lămurim multe aspecte pentru a desăvârși povestea, firul curmat al vieţii maestrului ne pedepsește pentru lipsa de inspiraţie în a culege cât mai devreme nepreţuitele amintiri.
Și Germania se refuză câteodată!
În vara aceea, când am terminat ultima clasă de liceu și mă aranjasem și de un serviciu bun, toate mi-au mers bine. La școală am învățat, la serviciu îmi mergea bine, eram apreciat, îmi plăcea și ceea ce făceam, ba chiar și taică-meu venise la mine la Râmnicu Vâlcea când era aproape vremea examenului de bacalaureat. Știa și tata că vine examenul, doar era învățător. A fost prima dată când a venit la mine de când am plecat de la Craiova și am intrat sub aripa doctorului Dincă Schileru. Sau, mai bine zis, de când doctorul m-a luat sub aripa lui. O fi zis doctorul: „Lasă-l pe mâna mea!”. Cine știe ce vorbiseră ei doi? Nu i-am întrebat niciodată. M-am bucurat că a venit tata. Eu nu aveam când să merg acasă la părinți. Aveam serviciul, aveam școala, aveam antrenamentele, aveam competiții, care erau multe, dese în timp, nu erau ca acum, când abia aduni boxerii să îi sui în ring. Și cu boxul îmi mergea bine. Fusesem chemat și la lotul național. Mă uit pe data când trebuia să fiu la București, văd că se făcuse convocarea pentru două săptămâni, sau cam așa ceva, și, în mijlocul acestei perioade, pica și bacalaureatul. Eu eram bucuros și, cu hârtia de la UCFS – ăsta era ceva cam cum este DJTS-ul acum, coordona sportul în regiune, cum era țara împărțită atunci – cu hârtia în mână merg să i-o arăt doctorului. „Uitați domʼ doctor, am fost chemat la lot!” Și tot îi dădeam cu gura, una, alta. „Uitați aici, adresa de la Federație. Scrie aici, sportivul Popa Emil este convocat la antrenamentele lotului național, bla, bla, bla, nu mai știu ce zicea acolo”. Știu doar că trebuia să mergem în Germania Democrată pentru nu știu ce competiție, sau un meci bilateral, cum se făceau destule atunci. Mai știe lumea că Germania a fost împărțită în două după al doilea război mondial? Asta, Republica Democrată, era partea controlată de ruși. Ei, cum îi dădeam eu cu gura bucuros fără margini că plec în Germania, fie ea și cea de est, atunci s-a întâmplat ceva. Nu am să uit nici asta, niciodată! Odată s-a uit doctorul la mine, așa, mai sever, mai serios! Și îl aud: „Măi, puță!” – gratulația lui obișnuită pentru mine. „Dacă tu ai să-ți vezi de treaba ta, ai să vezi de multe ori Germania. Dar dacă tu pierzi bacalaureatul acum, când ai învățat, când te-ai pregătit pentru examen, când știi materie, abia la anul mai poți să dai examenul. Toate astea, tot ce ai învățat se uită într-un an de zile”. Știa doctorul ce spune. Așa că l-am ascultat. Am lăsat și lotul național de box, și Germania pentru altă dată și mi-am luat bacalaureatul fără probleme.
