N. D.
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Prahova se regăsește printre județele în care, conform unui top realizat la nivel național, au fost înregistrate cele mai multe plăți efectuate în vederea achitării facturilor la utilități prin intermediul cardului de energie. ”În perioada 20 februarie – 26 aprilie 2023, peste 2 milioane de familii și-au achitat facturile la utilități prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 464 milioane de lei. Cele mai multe plăți s-au efectuat în București, Iași, Suceava, Bacău și Prahova. Au fost trimise în aceeași perioadă 223.000 de cereri de plată online, valoarea plăților procesate ajungând la 25,4 milioane de lei. De asemenea, numărul plăților efectuate direct prin intermediul poștașilor, prin deplasarea acestora la domiciliul beneficiarilor, este de 482.200, în valoare totală de 82,9 milioane de lei”, se arată într-un comunicat de presă al MIPE. Reprezentanții ministerului au precizat că sunt deja două luni de când a început punerea în aplicare a programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și a fost atins, astfel, pragul de 2 milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe cardurile de energie. Din numărul de familii menționat, mai mult de o treime dintre beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia. S-a mai făcut precizarea că, din numărul total al plătitorilor, 15.600 și-au compensat, cu ajutorul cardurilor de energie, costul lemnelor de foc, valoarea totală a plăților în acest caz ajungând la 10,5 milioane de lei.
Reamintim faptul că, dintre cei peste 4 milioane de români beneficiari ai cardurilor de energie la nivel național, peste 70.000 sunt prahoveni. Acordarea cardurilor de energie – proiect care se pune în aplicare cu bani europeni – reprezintă o măsură prin care românii vulnerabili beneficiază, anul acesta, de un ajutor financiar în valoare de 1400 de lei pentru compensarea prețului la energie, pentru cheltuielile cu energia electrică, energia termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Ajutorul, care se alocă pentru toate gospodăriile în care venitul net pe membru al familiei nu depășește 2.000 de lei, se acordă în două tranșe egale, prima având loc în această primăvară, iar a doua urmând să fie acordată la toamnă. Plata facturilor, în baza cardurilor, din ajutorul pentru încălzire, se face prin servicii de mandat poștal prin una dintre următoarele modalități: direct la poștașul de care aparține beneficiarul ajutorului de încălzire; direct la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul; prin servicii electronice de mandat poștal, la fiecare plată putându-se vizualiza soldul contului beneficiarului. Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la data de 27 decembrie 2023 inclusiv, sprijinul neputând fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
De adăugat faptul că reprezentanții MIPE au anunțat că a fost finalizat și un proiect de modificare a actului normativ ce vizează acordarea cardurilor de energie, principala completare vizând tipurile de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, pe lângă formele de energie compensate în momentul de față, se vor putea achita și butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi.