Preconizata eliminare a plafonului indemnizaţiilor pentru mame, discutată de Parlament, a fost abordată, ieri, şi de premierul Dacian Cioloş care a declarat: „Pentru anul acesta banii sunt deja angajaţi (…). Deci, în momentul de faţă când Parlamentul vine cu modificări sau cu propuneri legislative care vizează alocări bugetare-o spune Constituţia-e important să precizeze de unde luăm bani, dacă e vorba de bugetul pe anul acesta. Bugetul pe anul viitor, deja cu angajamentele pe care le avem înseamnă un deficit care riscă să meargă peste 3%. Deci, trebuie să avem nişte discuţii foarte serioase, nu e suficient să facem propuneri secvenţiale ici şi colo. Avem nevoi foarte multe, dar trebuie să le prioritizăm !“
El a reiterat ideea că bani pentru creşterea nivelului îndemnizaţiilor nu vor fi dacă Parlamentul nu spune Guvernului de unde trebuie „să tăiem” şi că problema trebuie privită într-un sens global, nu punctual. „Avem multe familii care au copii mulţi şi care sunt într-un stadiu apropiat de sărăcie, dacă nu chiar în sărăcie, şi problema pe care ne-o punem este cum ne creştem copiii pe care-i avem deja, într-un mod rezonabil, ca să le putem asigura un viitor. Deci sunt lucruri mai complexe care nu ţin doar de-o alocaţie, ţin de modul în care noi ca maturi adulţi, ne asumăm această responsabilitate pentru generaţiile care vin. Să încetăm să gândim pe termen scurt, să încetăm să mai gândim secvenţial, să profităm cât mai mult acum de anumite situaţii şi să nu ne gândim la generaţiile care vin”, a conchis prim-ministrul.
Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor a majorat, în data de 8 martie, indemnizaţiile de creştere a copilului, eliminând totodată plafonul maxim de 3400 de lei şi înlocuindu-l cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni. Prin modificările aduse de comisie, indemnizaţia minimă va creşte de la 600 de lei cât este în prezent, la peste 1000 de lei, dacă legea intră în vigoare. Totodată, deputaţii au stabilit că indemnizaţia minimă va reprezenta minim 85% din salariul minim brut garantat în plată. Potrivit Ministerului Muncii, salariul minim va creşte din luna mai la peste 1250 de lei, astfel că indemnizaţia va creşte proporţional.
O altă modificare prevede că femeile vor beneficia de acelaşi nivel al indemnizaţiei, indiferent dacă optează pentru 12 sau 24 de luni de concediu maternal. Totodată, femeile care optează pentru revenirea în activitate după primele 12 luni vor primi un bonus de 50% din cuantumul indemnizaţiei minime garantate. Conform calculelor făcute pe cifrele actuale, acest bonus s-ar ridica la peste 500 de lei.
Pentru femeile care vor naşte gemeni, tripleţi sau multipleţi, nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut. Aceste propuneri – susţinute de toate partidele – urmează a intra pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, for decizional, în următoarele zile. Impactul bugetar al eliminării plafonului pentru indemnizaţia de creştere a copilului va fi de aproximativ 210 milioane de lei anul acesta şi de 850 de milioane de lei în 2017, potrivit datelor comunicate de Ministerul Muncii pentru MEDIAFAX.