Organizaţiile neguvernamentale din România au beneficiat de finanţări totale de 2,5 miliarde de euro prin programele operaţionale aferente perioadei 2014 – 2020, iar pentru perioada de programare 2021 – 2027 acestea vor putea depune proiecte atât prin programele naţionale, cât şi prin programele regionale, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în exerciţiul financiar 2014 – 2020, au fost semnate 1.895 de contracte de finanţare cu solicitanţi eligibili printre care şi ONG-uri şi, până în acest moment, au fost făcute plăţi către beneficiari în valoare de 1,4 miliarde de euro.
Prin Programul Operaţional Capital Uman au fost semnate 1.504 contracte în valoare totală de 2,1 miliarde de euro; prin Programul Operaţional Infrastructură Mare au fost semnate 120 de contracte în valoare totală de aproximativ 340 de milioane de euro; prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă au fost semnate 256 contracte în valoare totală de 38 milioane euro; prin Programul Operaţional Regional s-au încheiat 15 contracte de finanţare în valoare totală de 20 milioane euro.
De asemenea, organizaţiile neguvernamentale sunt beneficiare şi ale unor proiecte finanţate prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.
Cele mai multe proiecte derulate de ONG-uri şi finanţate prin fonduri europene au vizat incluziunea socială şi combaterea sărăciei, dar şi educaţia şi formarea de competenţe. Astfel, bugetul de 2,1 miliarde de euro accesat de ONG-uri prin Programul Operaţional Capital Uman a susţinut proiecte pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunităţile marginalizate (roma şi non-roma), prin implementarea de măsuri integrate; creşterea calităţii sistemului de asistenţă socială prin introducerea de instrumente/proceduri/mecanisme etc. şi prin îmbunătăţirea nivelului de competenţe al profesioniştilor din sistem; creşterea numărului tinerilor care părăsesc sistemul instituţionalizat (cu vârsta de până la 18 ani) pregătiţi pentru a avea o viaţă independentă; reducerea numărului persoanelor vârstnice şi a celor cu dizabilităţi plasate în instituţii rezidenţiale; creşterea ratei de înscriere şi participare la sistemul de învăţământ destinat copiilor de vârstă mică şi preşcolarilor, la învăţământul primar şi secundar, profesional şi tehnic iniţial, terţiar; corelarea dintre abilităţile şi competenţele dezvoltate în cadrul programelor de studiu ale învăţământului superior şi cerinţele pieţei muncii pentru asigurarea tranziţiei de la sistemul educaţional la piaţa muncii; creşterea ratei de participare a adulţilor la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii.
Alte proiecte cu finanţare din fonduri europene au fost derulate în domeniul protecţiei mediului (POIM), îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural (POR), dar şi în domeniul administraţiei publice locale, pentru măsuri de optimizare a proceselor orientate către beneficiari (POCA).
În perioada de programare 2021 – 2027, ONG-urile vor putea depune proiecte pentru finanţare atât prin programele naţionale – Programul Dezvoltare Durabilă, Programul Educaţie şi Ocupare, Programul Incluziune şi Demnitate Socială, Programul Sănătate, Programul Tranziţie Justă – cât şi prin cele opt programele regionale, în domenii precum: IMM şi antreprenoriat;
dezvoltarea capacităţilor de cercetare – dezvoltare – inovare a organizaţiilor publice de cercetare, a mediului de afaceri şi a autorităţilor şi instituţiilor publice locale/centrale; regenerare urbană; turism; patrimoniu urban; asistenţă tehnică.