N. D.

Ajuns la o ediție jubiliară (cea de-a XX-a), Festivalul Național ”Ion Luca Caragiale”, organizat la Ploieşti de către Casa de Cultură a municipiului, continuă o frumoasă tradiţie. Potrivit organizatorilor, în cadrul acestui festival vor fi organizate două concursuri- unul de teatru amator, iar celălalt de proză scurtă pentru liceeni. Adresându-se actorilor amatori din România, indiferent de vârstă, primul concurs vizează descoperirea şi promovarea tinerilor talentaţi în arta teatrală, precum și menţinerea în atenţia publică a operelor marilor dramaturgi, promovarea actorilor şi a regizorilor, a artiştilor teatrali individuali – profesionişti sau amatori – şi a grupurilor artistice teatrale, dezvoltarea orizontului cultural al tinerilor. ”Pentru participarea la Concursul Național de Teatru Amator, trupele – reprezentând instituții, oraganizații sau fiind independente – pot trimite, pentru preselecție, în perioada 24 aprilie – 5 mai 2023, pe adresa de e-mail cristina.casadeculturaploiesti@gmail.com, înregistrarea audio-video a piesei/monologului propuse pentru finală (link către Youtube, share file în cazul în care dimensiunile fișierului sunt mai mari de 25 MB, alte metode de înregistrare audio-video utilizând internetul) și fișa de înscriere completată. Se va ține cont de următoarele aspecte: durata maximă a unui spectacol este de 15 de minute, nu vor fi admise în finală spectacole cu mesaje rasiste, intolerante, pornografice, nu există o temă impusă, spectacolele se vor juca exclusiv în limba română”, au anunțat reprezentanții Casei de Cultură ”I.L. Caragile” Ploiești. Finala va avea loc în data de 20 mai 2023 la sala Teatrului de Animație Imaginario a teatrului ploieștean, urmând să fie acordate următoarele premii: Marele Premiu al Festivalului – 1.300 de lei (premiul poate fi acordat unui actor, regizor sau pentru un spectacol); Premiul I – 800 de lei, Premiul II – 600 de lei, Premiul III – 400 de lei, dar și trei mențiuni, fiecare în cuantum de câte 100 de lei, juriul urmând să fie compus din profesioniști ai artei spectacolului de teatru. Organizatorii au mai făcut precizarea că nu se suportă cheltuieli de transport sau cazare pentru participanții în finală și, de asemenea, nu va fi asigurată nici recuzita. În ceea ce privește cel de-al doilea concurs inclus în festival – Concursul Național de Proză Scurtă pentru Liceeni ”Ion Luca Caragiale” – pentru înscriere se vor trimite, tot pe adresa de email cristina.casadeculturaploiesti@gmail.com, până la data de 5 mai a.c., ora 14.00, următoarele documente: fișa de înscriere completată, Curriculum Vitae; maximum cinci pagini de proză scurtă, creație proprie, scrise în Times New Roman, font 12, cu diacritice. Adresându-se liceenilor din România, acest concurs vizează descoperirea şi promovarea tinerilor talentaţi în domeniul literaturii, în special al prozei scurte. Festivitatea de premiere va avea loc tot pe data de 20 mai a.c., în aceeași sală a teatrului ploieștean, după încheierea finalei Concursului Național de Teatru Amator „Ion Luca Caragiale”. Pentru acest concurs vor fi acordate următoarele premii: Premiul I – 700 de lei, Premiul II – 500 de lei, Premiul III –300 de lei, Mențiune – 100 de lei, pe lângă stimulentele bănești urmând să fie acordate și premii în cărți. Şi în acest caz s-a făcut mențiunea că nu vor fi suportate cheltuielile de transport pentru premianți, dar, ca o facilitate oferită câștigătorilor, creațiile premiate vor fi publicate în revista Atitudini sau în alte publicații ce vor apărea sub egida Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploiești. Pentru alte detalii, cei interesați să participe la unul dintre cele două concursuri pot accesa https://casadecultura.ro/…/festivalul-national-de…/.