Muzeul Memorial ”Constantin și Ion Stere”, din Parcul ”Constantin Stere” Bucov, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează luni, de la ora 10.00, matineul muzeal ”Basarabia – anotimpul unirii”. Manifestarea se desfăşoară cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. La ora 10,00, în Parcul ”Constantin Stere”, oficialitățile vor depune flori la statuile de pe Aleea Scriitorilor, apoi la statuia lui Constantin Stere din curtea muzeului. Vor susține prelegeri: Adam Daniel – președintele Ligii Studenților Basarabeni din Ploiești, prof. Mihaela Brăslașu, prof. Polin Zorilă. În cadrul acestui eveniment, va avea loc un moment artistic susținut de grupul folcloric ”Mugur de fluier” de la Școala Gimnazială ”Constantin Stere” Bucov – structura Chițorani, va fi vizionat filmul documentar ”Moldova lui Stere” și va fi deschisă o expoziție de desene cu tema ”Constantin Stere și Basarabia”.
Vor participa la manifestare oficialități locale, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Constantin Stere” Bucov.