Georgre Marin
Rezervă în primul meci al mandatului preluat de Florin Pîrvu, intrat pe teren imediat după minutului 60 în partidele cu Farul, CFR și FCSB, apoi utilizat doar pe finaluri de meci, poate că Bratu a fost desemnat titular în ideea de a fi o surpriză pentru echipa adversă. Din ce cunoaștem cu toții, Bratu are un șut bun de la distanță, element care se potrivește de minune cu iarba udă, doar portar să nu fii!Cu un șut de la distanță, ne amintim că Bratu a adus Petrolului o victorie în ultimul minut, ce-i drept, în liga secundă, când avea doar 17 ani. Am amintit acest lucru pentru a sublinia că Bratu niciodată nu a dus lipsă de curaj și de îndrăzneală pe teren. Însă, analiza jocului prestat de tânărul ploieștean în meciul care a consfințit prima înfrângere din istoria Petrolului în fața universitarilor clujeni este greu de cuantificat. Nu putem ști ceea ce i-a cerut tehnicianul petrolist lui Bratu, ce misiune a avut el pe teren, și nici Florin Pîrvu nu ne-a lămurit în conferința de presă de după meci. „Nu aș vrea ca Mario să fie un subiect. Este o decizie pe care eu am luat-o, așadar este responsabilitatea mea. El a încercat să facă lucrurile așa cum i-am cerut eu, dar, din păcate, foarte puține i-au reușit” – a spus antrenorul ploieștenilor întrebat fiind de un confrate jurnalist despre ce trebuia să facă Mario și nu a făcut. Nu a mai insistat nimeni pe acest subiect.Era clar că declarația antrenorului ploieștean a închis subiectul, chiar dacă indirect, din declarația oferită se poate înțelege, printre rânduri, ori că evoluția lui Bratu a fost apreciată negativ, ori că prezența între titulari nu a fost potrivită. Ori și una, și alta.
Totuși, Mario Bratu este, după cum se vede, un subiect în radiografia noastră, un subiect ales, ca de obicei, în momentul comunicării formației. Putem relata pe scurt ce a făcut Bratu în cele 38 de minute cât a fost prezent pe teren, fiind schimbat cu Jefferson fără a fi suferit vreo accidentare. Înlocuirea aceasta a fost prinsă de aparatul nostru, așa că o analiză a evoluției lui Jefferson o puteți citi mâine. Din cifrele modeste înregistrate de Bratu nu răzbate decât faptul că el a încercat să intre în joc, dovadă cele patru dueluri, majoritatea disputate în margine, în partea dreaptă și spre centrul terenului, și unul chiar în terenul propriu. Par puține, simpla cifră ar arăta o oarecare neimplicare, dar trebuie ținut cont că jocul nu a fost prea des desfășurat pe partea sa. Din păcate, la capitolul acțiuni bune o putem nota numai pe aceea din debutul meciului, când a obținut o lovitură de colț pe care tot el a executat-o bine, în careul advers (min. 3). Cu puțină șansă, poziționarea sa în „gura porții” ar fi putut avea succes dacă ar fi ajuns la centrarea trimisă din stânga (min. 25). La cele negative, trecem peste pasele greșite sau mingea pierdută când a căzut într-o băltoacă (min. 26) – se întâmplă deseori pe un teren pe care se poate naviga – ori peste mingea pierdută când nu i s-a acordat lovitura liberă cuvenită (min. 8).Dar nu se poate trece peste evidență. Totul a pornit de la artificiul tehnic cu care a dorit să își depășească adversarul la recepția balonului respins de apărarea clujeană în urma loviturii libere executate de Țicu. Bratu a pierdut mingea în poziție centrală, la 25 de metri de poarta adversă, ex-petrolistul Filip a preluat și a declanșat contraatacul în ciuda tentativei lui Bratu de a-l faulta deoarece a realizat pericolul potențial al acțiunii adverse.Arbitrul a acordat avantaj pentru clujeni și contraatacul s-a dezvoltat în superioritate numerică, cinci contra doi.Țicu a reușit să salveze temporar situația, una care s-a terminat nefericit pentru petroliști, universitarii marcând al doilea lor gol (min. 15). Un jucător cu experiență ar fi jucat acea minge respinsă „din prima”. Poate că și aici a stat pitită o cheie în jocul lui Bratu. Momentul acesta l-a găsit în fața unui jucător experimentat într-un moment care s-a dovedit important. De altfel, nu trebuie uitată ampla experiență a lui Chipciu, apărătorul de pe banda în care a acționat Bratu.
Ar mai fi un subiect de discuție al cărui secret încercăm să îl intuim deoarece, așa cum am arătat mai sus, Florin Pîrvu nu ne-a deslușit tema de lucru pe care Bratu a avut-o la acest meci. Nu este clar ce sarcini defensive a avut Bratu și ce poziționări trebuia să ia în faza de apărare. Ne întrebăm dacă nu cumva a fost desemnat să încerce a bloca urcările în atac ale lui Chipciu, cel care a dominat toată banda stângă clujeană,dar desemnat ca apărător. Vorbim de primul mitan, pentru că, ulterior, Chipciu a rămas apărător, dar a schimbat partea. Ex-internaționalul ardelenilor a fost prezent în mai multe situații în fața porții petroliste. De reținut au fost două dintre acestea:golul marcat după o rapidă apariție în careu (min. 10), apoi s-a aflat la pândă, la marginea careului advers, în zonă centrală, la al doilea gol clujean (min. 15), sub acoperirea lui Goranov în momentele de avânt ofensiv, bulgarul fiind omul aflat și el deseori în fața lui Bratu.
Încă un amănunt de clarificat: titlul materialului de față a fost inspirat de faptul că jocul s-a petrecut pe un teren plin de apă din cauza ploii torențiale căzute înainte de partidă și în prima jumătate de oră a meciului, un element extrem de important în desfășurarea unui joc de fotbal, un element care schimbă multe din cele ce îți propui să faci și deseori se întâmplă ceva surprinzător, plăcut sau neplăcut. Plăcut doar pentru una din părțile combatante. Ca și în partida contra Chindiei, cea considerată acasă și jucată pe un teren înnămolit de ploaie, plăcerea și bucuria victoriei au rămas adversarilor.