George Marin
Să presupunem că sunt antrenor și mă vizitează un impresar care îmi propune un jucător. Atacant tehnic, începe impresarul, care aduce multe argumente, discurs cu floricele, expozeu convingător despre calitățile jucătorului, că e băiat cuminte, familist model etc. Mă rog, omul vrea să îi obțină un contract cât mai bun celui pe care îl reprezintă. Îl rog pe impresar să îmi prezinte fișa cu realizările din ultimul meci jucat. Impresarul apare cu o serie de cifre clasificate pe categoriile pe care i le-am cerut. Le-am consemnat în tabel. Analizând cifrele, le parcurg de sus în jos. Observ puține pase. Nu iese la joc?! Are trei mingi pierdute din posesie, patru cu totul. Hm! Un singur duel, dar câștigat. Se implică sau nu prea se implică? Apoi mulți de zero până la capitolul driblinguri efectuate. Le consider doar pe cele efectuate cu succes, cu adversarul lăsat în urmă, cele ratate sunt trecute la mingi pierdute din posesie. Două driblinguri! Apoi, două faulturi. Efectuate, nu suferite. Ce impresie să îți faci până acum? Apoi apar cifrele care ar face pe oricine să ridice sprâncenele – a mirare sau a nedumerire, după cum consideră fiecare – și să ceară lămuriri: un șut, care a însemnat un gol, două faze fixe executate și trei centrări. Cifrele acestea din partea finală a tabelului sunt bune și țin cont că s-au întâmplat în doar 45 de minute. Pentru că totuși cifrele par reduse cantitativ îl rog pe impresar să noteze și minutele în care respectivul jucător a avut acțiunile. Minutele apar în coloana alăturată celei cu realizările.
La prima vedere, pare că respectivul jucător a intrat într-o combinație cu pase scurte (min. 6), după care echipa a obținut un corner. Vorbim de cel marcat în tabel. Două driblinguri au fost efectuate în cascadă, fiind același minut, după care a pierdut mingea. Au urmat două momente în care mingea l-a trădat, dar s-a revanșat cu o perioadă densă, în care a trimis trei centrări. Cifre seci, care te duc la ideea că ai în față realizările unui jucător inconstant în meci, care ba apare la minge, ba uită de joc. Totuși, pare că ai săi colegi îl caută cu pasele (ivorianul Doua deseori, chiar și la gol, când Irobiso a lăsat mingea să treacă, „Taka” la centrarea din poziție liberă-liberă de la al doilea gol, ca să dăm doar două exemple), altfel centrările acelea și șutul nu vin din neant. Neapărat ca să îți dea mingea cineva. „Domnule impresar, vă rog să aduceți și înregistrarea jocului!”.
Ecranul dezvăluie că pasa lungă este o diagonală dreapta-stânga trimisă precis, cu ristul exterior, execuție mai rară pe la noi – dacă o mai fi așa ceva prin America de Sud – că golul a însemnat o altă superbă parabolă, cu ristul interior de această dată, demonstrație pentru studiul balistic al zborului obuzelor care omoară nevinovații păianjeni ai porților de fotbal, centrările au fost periculoase toate trei – din a doua s-a născut golul secund – cornerul executat a fost în gura porții și acesta (a boxat portarul advers), iar lovitura liberă din lateral stânga a fost trimisă în careu, oarecum „la bătaie”, cum se zice, dar pare aproape sigur că a țintit către un coechipier. Mai mult, după cornerul rezultat în urma celei de-a treia centrări, jocul l-a dus într-o poziție favorabilă în careul advers, liber, fără marcaj – ceea ce însemnă că respectivul are și „ochi” și intuiție pentru plasament dovedite – dar mingea a mers pe altă traiectorie, nu către el.
Trecând la celelalte, mingea pierdută după cele două driblinguri înlănțuite a fost blocată de un adversar în momentul pasei, iar faulturile au fost de joc, încercând să recupereze balonul. Iar ultima minge pierdută a fost lăsată deliberat să iasă în aut de poartă în momentul accidentării, deși duelul cu apărătorul advers fusese câștigat. Din păcate, accidentarea suferită a necesitat înlocuirea la pauză.
Premergător momentului accidentării, omul nostru a efectuat un sprint de mai bine de 40 de metri, imediat ce Vîlceanu a capturat un balon. Zona era liberă, dar portarul a ratat momentul lansării (min. 45). Posibil ca aici să fi stat scânteia accidentării. Deplasarea aceasta rapidă pe zonă liberă ne face să discutăm, foarte scurt, și despre poziția jucătorului în teren. Dacă respectivul putea fi văzut migrând eratic pe teren părând că nu respectă nicio regulă, niciun sistem, dar găsind deseori spații libere unde să primească mingea – în alte meciuri, vorbim – de această dată a fost mai multă ordine în poziționarea sa în raport cu coechipierii și, în special, cu cei din atac. Astfel, omul analizat a schimbat deseori poziționarea cu Irobiso și cu Gicu Grozav, pendulând din dreapta, locul inițial, în stânga sau în centru. Cu siguranță că aceasta a fost o impunere a stafului tehnic și a fost aplicată cu conștiinciozitate pe teren de toți cei trei pomeniți.
Informațiile căpătate fiind mai mult decât lămuritoare, încep întrebările către impresar. „Câți ani are?” „A sărit de 30”. „Nu-i nimic. Dacă inventează ceva de câte ori pune piciorul pe minge, înseamnă că e ca vinul, mai bun pe măsura timpului. Cum îl cheamă?” „Budescu”. „Aaaaa, care va să zică el este «Magicianul» Budescu!”
Nu i-am spus eu «Magicianul», ci profesorul Baganagiu, cel care face prezentările la microfonul stadionului „Ilie Oană”. Dar nu golurile reușite de Budescu din parcarea stadionului sau de te miri unde, ci un mitan ca acesta din meciul cu Mioveni îi justifică pe deplin supranumele.
