Media de vârstă a persoanelor cercetate pentru infracțiuni la regimul drogurilor este de 20-25 de ani
Ana Maxim
Fenomenul traficului și cel al consumului de droguri sunt de actualitate în Prahova, iar cei mai mulți dintre cei implicați în astfel de activități ilegale sunt tineri – media de vârstă a acestora fiind de 20-25 de ani. Anul trecut, 260 de persoane au fost cercetate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul drogurilor, iar de la începutul anului 2016 și până în prezent au fost cercetate 75 de persoane pentru astfel de infracțiuni. Doar o mică parte dintre consumatori o reprezintă elevii și studenții, iar traficul și consumul de droguri se înregistrează, din fericire, foarte rar, în unități de învățământ prahovene. Singurul eveniment din ultimii ani în care s-a stabilit cu certitudine săvârșirea unor astfel de activități ilicite în școli a fost cazul a trei eleve care au consumat substanțe interzise în incinta Colegiului “Toma Socolescu” din Ploiești, în luna ianuarie 2016. Totodată, în 2014, a fost destructurată o grupare infracțională implicată în traficul de cannabis ce acționa la Universitatea Petrol – Gaze Ploiești – caz despre care ziarul nostru a relatat pe larg la vremea respectivă.
În cursul anului 2015, au fost cercetate în Prahova 260 de persoane pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul drogurilor (atât pentru trafic, cât și pentru deținere de droguri pentru consum), potrivit informațiilor pe care le-am primit de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti. Dintre cele 260 de persoane cercetate, 64 au fost trimise în judecată pentru traficul unor astfel de substanțe, respectiv droguri clasice (de risc și de mare risc) și substanțe noi cu efect psihoactiv (așa-zisele “etnobotanice”). Potrivit aceleiași surse, de la începutul anului 2016 până în prezent, în Prahova au fost cercetate 75 de persoane pentru infracțiuni legate de droguri, 35 dintre acestea fiind cercetate pentru traficul de droguri sau substanțe noi cu efect psihoactiv.
Drogul traficat și consumat cel mai des în județ este cannabisul. Numai în anul 2015, în Prahova au fost efectuate peste 60 de capturi de cannabis, în total produsele confiscate cântărind peste 12,6 kg, ne-au mai precizat reprezentanții BCCO Ploiești. Pe locul al doilea în ierarhia substanțelor interzise traficate și consumate în Prahova se află substanțele noi cu efect psihoactiv numite și “etnobotanice”. Este vorba despre substanțe chimice amestecate cu diferite substanțe inerte sub formă de pulbere sau materie vegetală, fiind, de aceea, mult mai periculoase pentru sănătatea consumatorului, chiar și față de multe dintre drogurile clasice.
“Traficul și consumul acestora au reapărut în prim plan în ultimii ani (2014-2016), mai ales datorită prețului mic al acestor substanțe, care le face accesibile în special tinerilor fără mari posibilități financiare. O mențiune importantă este faptul că pârghiile noastre de a combate ferm acest fenomen sunt mult reduse din cauza cadrului legislativ în vigoare (Legea nr. 194/2011 cu modificările și completările ulterioare), considerat inadecvat și ineficient atât de polițiștii antidrog, cât și de către procurorii DIICOT”, ne-a precizat comisar șef Constantin Furtună, șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești.
În Prahova, stupefiantele fac ravagii în special în rândul celor tineri, media de vârstă a persoanelor cercetate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul drogurilor fiind de 20-25 de ani ! Doar o mică parte dintre consumatori sunt, însă, elevi sau studenți ai unor unități de învățământ. De altfel, din fericire, fenomenul se înregistrează foarte rar în unități de învățământ prahovene. “Un lucru pozitiv este că grupările infracționale destructurate recent nu acționau cu preponderență în unități de învățământ sau în zona adiacentă acestora, existând doar conexiuni relativ izolate ale celor implicați cu aceste unități, în special sub aspect de consum. Singurul eveniment din ultimii ani în care s-a stabilit cu certitudine săvârșirea unor astfel de activități ilicite în școli a fost cazul a trei eleve minore, care au consumat substanțe interzise în incinta Colegiului «Toma Socolescu» din Ploiești în luna ianuarie 2016, caz cunoscut opiniei publice și față de care se efectuează cercetări. În anul 2014 a fost desfășurată ultima acțiune de amploare care a vizat destructurarea unei grupări infracționale implicată în traficul de cannabis ce acționa în interiorul unei unități de învățământ (Universitatea Petrol – Gaze Ploiești), caz ce a fost mediatizat”, ne-a mai precizat comisar șef Constantin Furtună. Despre cazul din 2014 a relatat pe larg și ziarul nostru. La vremea respectivă, zeci de persoane – majoritatea studenți de la UPG Ploiești – au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Ploiești, fiind bănuite că ar fi implicate în traficul și consumul de droguri. Ulterior, cinci persoane au fost reținute.
În Prahova, locurile des folosite de consumatori pentru consumul de droguri sunt locuințele acestora (mai ales în situațiile unor tineri care locuiesc fără părinți), în parcuri, în diferite zone mai dosite sau în autovehicule, precum și în contextul unor evenimente artistice, petreceri etc. În ceea ce privește mediile sociale din care provin traficanții, potrivit reprezentanților BCCO Poiești, “la nivelul județului Prahova nu există o tipologie din acest punct de vedere, întrucât au existat cazuri când aceștia proveneau din medii dezorganizate și cu preocupări pentru săvârșirea de infracțiuni în general, dar și situații cu traficanți care aveau locuri de muncă, ce proveneau din familii «respectabile» și care aveau venituri ridicate. Aceeași situație se regăsește și în cazul consumatorilor de droguri sau «etnobotanice», aceștia fiind în general tineri, atât bărbați, cât și femei, din diferite medii și categorii sociale”. Potrivit acelorași surse, evoluția fenomenului este relativ constantă în ultimii ani în Prahova.
La nivel naţional, un raport privind situaţia drogurilor realizat de Agenţia Naţională Antidrog şi publicat la sfârșitul lunii decembrie 2015 arată că România se numără printre ţările europene cu cel mai scăzut consum de droguri, fiind sub media europeană. Cel mai consumat drog la nivel național este cannabisul, fiind preferat mai ales de tineri.














