Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova au surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau 85 de litri de combustibil dintr-o cisternă.
Concret, după cum se precizează într-un comunicat de presă al poliţiei prahovene, este vorba despre doi bărbați, cu vârstele de 36 şi, respectiv 52 de ani, care, în calitate de conducători auto, ar fi efectuat împreună o cursă de livrare la stațiile de distribuție a carburanților, ocazie cu care au păstrat din cantitatea de livrat o anumită parte în scopul de a și-o însuși ulterior, fapt petrecut la întoarcerea din cursă, într-o parcare din comuna Brazi. În urma cercetării la fața locului a fost identificat și ridicat de pe autocisternă un dispozitiv artizanal electronic, acționat cu o telecomandă. (…)
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat». Tot pentru furt calificat este cercetată şi o femeie în vârstă de 46 de ani, din Ploieşti. În legătură cu această speţă, IPJ Prahova precizează: „Lucrători de la Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au depistat o femeie în vârstă de 46 de ani, din municipiul Ploiești, bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
În fapt, la data de 13 martie a.c., o femeie in vârstă de 37 de ani, din comuna Berceni, a sesizat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras portofelul ce conținea acte, un card bancar și o sumă de bani, pe raza municipiului.
Din verificări s-a stabilit faptul că portofelul ar fi fost sustras în timp ce persoana vătămată se deplasa cu un autobuz în municipiu, de către o femeie în vârstă de 46 de ani.
După ce presupusa autoare a fost depistată, aceasta a fost condusă la sediul unității de poliție în vederea audierii. (…).
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”.