Bogdan Chitic

Clubul Sportiv Universitar Ploieşti şi Asesoft Junior extind în colaborare cel mai performant program baschetbalistic din oraşul „aurului negru” şi la nivelul municipiului Câmpina. Entităţile sportive care, în ultimii ani, au dominat baschetul românesc nu doar la nivelul seniorilor, ci şi în ramura dedicată sectorului juvenil doresc să implementeze acest proiect de succes şi în cel de-al doilea oraş ca importanţă din judeţul Prahova.
Cu o tradiţie de cinci ani în spate, 10 antrenori şi mai bine de 400 de copii înscrişi în cadrul programului, clubul ploieştean a reuşit performanţe remarcabile încă de la bun început. Bazându-se pe un management sănătos şi, totodată, transparent, cu antrenori bine instruiţi, Asesoft Junior a reuşit, în doar trei ani de la înfiinţare, să câştige titlul în Campionatul Naţional de baby-baschet, în 2014, atingând, în acelaşi timp, un prag istoric pentru municipiul Ploieşti la această categorie de vârstă.
Doi ani mai târziu, toate echipele Clubului Sportiv Universitar Ploieşti şi ale Asesoft Junior sunt implicate în fazele avansate ale Campionatelor Naţionale, devansând celelalte structuri baschetbalistice din oraş. De la începutul lunii aprilie, proiectul ce combină cele mai de succes două entităţi din Ploieşti se va desfăşura, în paralel, şi în oraşul Câmpina, în găzduirea modernei baze sportive aparţinând Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”.
„Ne dorim să trimitem cât mai repede, în competiţiile naţionale, juniorii talentaţi ai municipiului Câmpina. Pentru asta, vom urma întocmai metodele cu care am avut succes în Ploieşti şi vom reda oraşului Câmpina tradiţia unei comunităţi puternice în sport, în amintirea celui care a fost Mihai Pastor. Mă voi implica personal în şedinţele de antrenament ale copiilor, întrucât doar aşa voi putea avea un contact direct cu nevoile comunităţii câmpinene”, a declarat Ionuţ Urzeală, preşedintele secţiei de baschet din cadrul Clubului Sportiv Universitar Ploieşti.
Preselecţiile vor avea loc duminică, 27 martie, în sala de sport a Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”, după cum urmează: de la ora 10:00, pentru copiii născuţi în 2005 şi 2006, iar de la ora 11:00 – pentru micuţii născuţi în 2007.