V. S.
Polițiștii prahoveni au fost, miercuri, împreună cu iepurașul de Paște, în vizită la zeci de copii din comuna Dumbrava, la școala din satul Zănoaga. ”Cei 23 de elevi care învață simultan în cadrul Școlii Primare Zănoaga au primit vizita polițiștilor de ordine publică din cadrul Secției de poliție rurală Valea Călugărească, a polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, dar și a celor din cadrul Biroului Siguranță Școlară. În cele două ore, polițiștii le-au vorbit copiilor despre siguranța în școli, siguranța pe stradă, despre regulile de circulație, în ce situație să apeleze la 112, dar și cum să își protejeze bunurile personale. Totodată, spre sfârșitul activității, polițiștii au împărțit copiilor cadouri constând în dulciuri, rechizite, pantofiori, dar și șepcuțe colorate. De asemenea, copiii au putut să vadă echipamentele și autospecialele de poliție folosite de polițiștii prahoveni în intervențiile zilnice. Ziua s-a încheiat cu multe zâmbete, îmbrățișări și jocuri distractive. Acțiunea de ieri, fiind la o a doua ediție, ne dorim să rămână o tradiție, pentru a bucura copiii din satele prahovene în perioada Sărbătorilor Pascale. Le mulțumim polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Ploiești și celor din cadrul Corpului Național al Polițiștilor Prahova pentru dorința de implicare” – IPJ Prahova.