Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Prahova au fost prezenți la sediul Asociației CAR Pensionari din Ploiești, purtând discuţii cu 120 de membri, pe subiecte de interes din sfera infracțională, care îi vizează în mod special.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „ în cadrul proiectului de prevenire a furturilor din locuințe <<Sigur acasă>>, polițiștii le-au vorbit acestora despre diferite moduri de operare ale infractorilor când vine vorba despre furturile din locuinţe sau de înșelăciunile folosind nume sau calități mincinoase, ei constituind categoria vulnerabilă pentru a cădea în plasa infractorilor.
Cei prezenți au fost informați și despre cazurile de furturi din buzunare, fiind avertizați să supravegheze banii şi bunurile pe care le au asupra lor, mai ales atunci când se deplasează cu mijloace de transport în comun, când merg la cumpărături sau frecventează alte locuri aglomerate”.
În contextul amintit mai sus, oamenii legii le-au mai recomandat celor prezenţi: „ Nu acceptaţi în nicio împrejurare să trimiteţi sau să înmânați sume de bani unor persoane care vă contactează telefonic, indiferent de pretextul invocat de acestea!; Verificaţi întotdeauna apelul telefonic înainte de a face orice tranzacţie bănească!; Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!; Nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor!; O convorbire telefonică de lungă durată cu o persoană care vă solicită sume de bani este primul semn că aţi putea fi victima unei înşelăciuni.» (Comunicat poliţia prahoveană).
Acasă Administratia locala La CAR Pensionari Ploieşti – sfaturi pentru persoanele vârstnice pentru a nu...