N. D.
Potrivit Agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române (Basilica.ro), recent, la Ploiești a fost sfințit, în prezența episcopului vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, centrul social al Parohiei ”Buna Vestire”. Așa cum s-a menționat, însuși Patriarhul Daniel a acordat binecuvântarea ca această parohie, unde se desfășura deja un program numit ”Masa bucuriei” – prin care este oferită hrană celor mai nevoiași dintre ploieșteni – să demareze acest proiect finanțat prin fonduri nerambursabile, prin care fosta casă parohială să devină centru social cu două componente: cantină socială și servicii de îngrijire la domiciliu. Beneficiare ale acestui centru social vor fi peste 100 de persoane, fiind primul de acest gen din Ploiești, care este acreditat și licențiat conform prevederilor în vigoare, și care să și funcționeze. Investiția a făcut obiectul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, care a demarat la începutul anului 2017, bugetul total fiind de 2.053.811,01 lei. S-a mai precizat că realizarea acestui proiect, inițiat de Parohia „Buna Vestire” din Ploiești în parteneriat cu Arhiepiscopia Bucureștilor, va contribui în mod direct la creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale pentru persoane vârstnice vulnerabile. ”În clădirea casei parohiale existente s-a amenajat un centru social cu o cantină socială și servicii de îngrijire la domiciliu. Proiectul a presupus lucrări de consolidare a construcției existente, recompartimentarea spațiilor interioare pentru a corespunde noilor funcțiuni, precum și de extindere, mansardare a clădirii și împrejmuire a terenului. Serviciile oferite gratuit se vor adresa persoanelor vârstnice aflate în situații economico-sociale sau medicale deosebite, în condițiile în care un număr de 80 de persoane vârstnice provenite din grupuri vulnerabile din municipiul Ploiești vor avea asigurat un prânz. De asemenea, pentru un număr de 25 persoane vârstnice dependente sau parțial dependente vor fi asigurate, lunar, servicii de îngrijire la domiciliu, servicii ce au în vedere ajutor acordat de îngrijitori formali, servicii de asistență socio-medicala, kinetoteretapie și o masă caldă pe zi”, a precizat Basilica.ro. Ca urmare a aprecierii realizării investiției menționate, din partea Patriarhului Daniel au fost oferite și o serie de distincții unor clerici. Astfel, Ordinul „Maica Domnului Oranta” pentru clerici a fost acordat părintelui Adrian Matei, protopopul Protoieriei Ploiești Nord, iar rangul de iconom stavrofor i-a fost acordat părintelui paroh Bogdan Grigorescu de la Parohia „Buna Vestire” din Ploiești.
(Foto credit: Basilica.ro)