Florin Tănăsescu
Stiv coborâse parcă dintr-o altă galaxie. Dar nu asta contează.
Ce interese avea el p-aci? Niciunul. Greşeala lui? Încerca mereu ceva mai rar întâlnit: să fie ok cu lumea.
(Prostul de Stiv, zău aşa!)
Uneori, înroşea telefonul când vorbea cu cineva mai deosebit.
Într-o zi, a zis că vrea să ducă nu o colivă, ci două colivi la biserică.
„Mă, prostule, hai că mor acilişa de râs! Nu că duci două colivi. Corect este colive”.
A doua zi, a călcat pragul bisericii. Să-şi facă cruce, nu putea. C-avea în stânga o colivă, şi-n dreapta alta. Şi-a strigat: „Aoloooo, ce de colivi p-aicea!”.
Habotnicele au ţipat că a intrat dihonia.
Preoteasa a râs:
„Mă, nu poţi fi ok cu toată lumea. E suficient că prin ignoranţa ta îi bucuri pe cei duşi! I-auzi cum râd? I-auzi cum zic: «Nici acum n-ai învăţat pluralul de la colivă?»”.
N-auzea. O ţinea lunga că trebuie să fie ok cu lumea.
(Ceva mai rar, dacă nu imposibil, în ziua de azi).
Zănaticul a dat să iasă la aer. Nu de alta, dar cânta dascălul de adormea şi popa-n altar.
Dar, na belea! S-a-mpiedicat de masa pe care erau…
– Colivele noastre, vaaaaaai!, au strigat enoriaşele.
– Colivile voastre, aidicapumeu!, a strigat şi nefericitul.
Lucrurile s-au calmat după intervenţia lu’ Dom Părinte:
„Râdeţi, oameni buni! Colive sau colivi, ce contează? Că şi cei plecaţi vor să vă vadă fericiţi. Stiv, ia vino mă-ncoa!”
S-adus amărâtul, spăşit.
„Bă, m-ai făcut să râd. Da’ să crezi şi ceva din ce zic babele: În lume a intrat dihonia. Are mai multe nume: Minciuna, Prefăcătoria şi, mai ales, Dezbinarea. Asta e colivia, astea sunt coliviile în care vor unii să intraţi.”
„Şi ce pedeapsă merit c-am răsturnat masa?”
I-a zis Dom Părinte: „Du-te la mormintele celor duşi ale fiecărui duşman sau prieten de-al tău şi pune-le la căpătâi o floare.
Plăteşte-i celui care a uitat, în Postul ăsta, sărindare.”.
De-atunci, Stiv – deşi nu îl cheamă aşa – plăteşte sărindare în numele unora.
Colive sau colivi? Ce contează? Ca Stiv – deşi nu îl cheamă aşa – sunt mulţi. Sunt lângă voi.
Căscaţi doar ochii!
