De la începutul acestei săptămâni, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti SRL a demarat activităţile specifice perioadei de primăvară, respectiv cele de plantare şi de completare a materialului floricol de sezon.
Astfel, personalul compartimentului de profil va desfăşura acţiuni atât de plantare de material floricol pe spaţiile verzi unde anterior s-au desfăşurat diferite lucrări edilitare, cât şi de completare a perimetrelor unde o parte a materialului floricol nu a rezistat din cauza condiţiilor meteo.
Pentru început, activităţile se efectuează pe tronsonul Biserica Eroilor – Podul Înalt, în această zonă fiind plantate peste 10.000 de flori. Reprezentanţii SGU au menţionat că acţiunile vor continua şi în perioada următoare, în funcţie de condiţiile de temperatură şi precipitaţii, în total urmând să fie plantate 100.000 de plante bienale.














