Giorgiana Radu-Avramescu
Guten morgen, dragul meu! Dimineața aceasta de duminică mă găsește la Viena, de aceea salutul meu astfel te întâmpină. E devreme! Puțin peste ora șase. Orașul tace.
De la etajul șapte al hotelului Hilton, vederea mi-e luminată de salutul soarelui, în stânga, apoi Domul Sfântul Ștefan, un simbol al orașului, mi se arată în dreapta.
Arhitectura clădirilor din apropiere, curată, odihnitoare privirii, ca de altfel întreaga arhitectură a orașului, îmi fură privirea. Jos, în stradă, pare pustiu. O mașină traversează intersecția. Un tânăr, în haine cernite, sport, cu un rucsac aproape cât el, în spate, așteaptă tramvaiul. Și liniște. Liniște pe care am constatat-o nu doar dimineața, ci și la prânz, și seara, la orele când în București, claxoanele strigă neîncetat, arătând starea de surescitare, de nerăbdare a șoferilor grăbiți, obosiți de așteptare. Aici, până și tramvaiele mi s-au părut mult prea silențioase. Zgomotul lor abia este perceptibil. Chiar și protestele se petrec altfel, aici.
Ieri după-amiază, pe bulevardul de sub fereastra mea, o astfel de manifestație se desfășura. Civilizat, cu un scut polițienesc relaxat, ca antemergător, care se regăsea și în spatele adunării a câtorva sute de oameni, care-și exprimau nemulțumirea sau crezul pentru care militau, pe pancarte, fără injurii, fără fluierături, fără zgomotul care se petrece de obicei în astfel de situații, în multe locuri din lume. Totul pare așezat, cu excepția centrului Vienei, unde ca în fiecare mare oraș, furnicarul de oameni e firesc. Turiști și localnici, deopotrivă, caută trecutul și înțelesul celor câteva repere istorice.
Biserica Sfântul Petru din Viena, construită în secolul al XVIII-lea și finalizată în 1722, prima biserică din Viena cu cupolă în stil baroc, impresionează prin măreție, prin fiecare detaliu, de la arhitectură, pictură, înălțime, încât cineva spune că astfel de clădiri nu pot fi construite de oameni. Gând care te încearcă și în interiorul Domului din Viena. Apoi întrebările acestea rămân în urmă, se pierd în propria conștiință, și altele te încearcă afară, în lumea actuală, când ți se arată rândul nesfârșit de așteptători la magazinul Louis Vuitton, apoi la unul dintre magazinele cu ceasuri nu scumpe, ci foarte.
Câte lumi pot încăpea într-una singură, dragul meu? Multe zic eu. Iar cea pe care o prefer, e cea de la Castelul Schönbrunn, fosta reşedinţă de vară a Habsburgilor, unde cândva au locuit Maria Tereza, Împăratul Franz Josef, Împărăteasa Elisabeta şi alţi reprezentaţi ai familiei imperiale. Seara trecută m-am bucurat de un concert susținut într-una dintre sălile lui. Orchestra de cameră ni i-a dăruit pentru două ceasuri pe Johann Strauss și Mozart. Apoi, vocile unei talentate soprane și a partenerului său de scenă, au adus un plus de emoție serii.
Aceasta este una dintre lumi pe care aș vrea s-o trăiesc mai des, s-o cunosc îndeaproape, s-o întâlnesc la fiece pas. Nu demult îmi vorbeai despre lume și lumi.
Voiai să-mi arăți partea frumoasă. Istorie, Civilizație. Artă. Cultură. Să-mi fii ghid. Să luăm țara noastră la pas, apoi alte câteva locuri reprezentative din țări pe care tu le-ai văzut, și despre care spuneai că trebuie musai vizitate.
Astăzi sunt aici fără să-mi fi propus. Niște prieteni care se aniversează, m-au inclus în sărbătoarea lor. Vineri, când am venit, am fost la un lat de palmă de cerul tău.
Barba norilor am mângâiat-o, cu gândul la tine. Am căutat să te văd, să te prind de mână, dar am constatat încă o dată că cerurile noastre sunt mult prea departe unul de celălalt, iar întâlnirea lor știu o singură cale. Las lacrima să ude pământul. Așa, dorul meu ajunge la tine. Așa vei simți bătaia inimii mele, care întotdeauna te va căuta, pe pământ și în cer, pe dealuri și câmpii, va străbate munții și departe de orizont va alerga. Căci tu ești pretutindeni. Și respirația ta nicicând n-o voi pierde, nicicând nu mă va părăsi, chiar dacă duminicile noastre au apus!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
