Venitul lunar înscris în contractul de asigurare nu va putea fi mai mare decât valoarea a trei salarii minime brute pe ţară pentru orice tip de concediu medical, inclusiv pentru sarcină şi lăuzie, conform modificărilor şi completărilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri,15 martie a.c., potrivit Agerpres.
Conform unui comunicat de presă al CNAS, venitul menţionat va trebui să fie acelaşi cu cel înscris în declaraţia fiscală depusă în vederea plăţii contribuţiei de sănătate sau, după caz, cu media veniturilor lunare înscrise în declaraţie.
Persoanele fizice, altele decât salariaţii şi asimilaţii acestora, pot încheia opţional contract cu Casa de asigurări de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii medicale. Cuantumul acestor indemnizaţii se stabileşte în funcţie de venitul lunar înscris în contract, pe baza unei formule de calcul. «Contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă de modificare şi completare a OUG nr. 158/2005 se vor modifica prin acte adiţionale, la notificarea Casei de asigurări de sănătate, până la data de 1 a lunii următoare celei în care se împlinesc 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ. Pentru aceste contracte, baza de calcul a indemnizaţiilor de maternitate este media veniturilor asigurate înscrise în contract în ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare», se arată în comunicat.
CNAS susţine că modificările aduse de actul normativ sunt necesare pentru implementarea unui mecanism «echitabil şi unitar» pentru calculul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, în scopul gestionării «eficiente» a fondurilor alocate acestui domeniu.
Acasă Actualitate Au fost aprobate modificări ale asigurării pentru concedii şi indemnizaţii pe bază...