N. Dumitrescu
Răsturnare – de altfel așteptată! – în cazul votului dat de consilierii locali privind transferarea în patrimoniul Consiliului Județean Prahova, din cel al Ploieștiului, a celui mai mare spațiu verde al orașului : Parcul Municipal Vest. Primăria Ploiești a anunțat că, pe data de 14 martie 2023, la Registratura instituției a fost înregistrată o adresă, transmisă Consiliului Local Ploiești, prin intermediul căreia Prefectura Prahova a solicitat revocarea hotărârii, aprobată pe data de 10 martie a.c., privind trecerea Parcului Municipal Vest din domeniul municipiului Ploiești în domeniul public al județului Prahova, hotărârea votată fiind considerată nelegală. Decizia Prefecturii vine după ce chiar municipalitatea a solicitat acestei instituții să efectueze un control privind legalitatea adoptării respectivei hotărâri. ”Prin adresa nr. 5113/13.03.2023, Primăria Ploiești a solicitat Instituției Prefectului Prahova să efectueze un control privind legalitatea adoptării HCL 94/2003, în conformitate cu prevederile OUG 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare. În urma controlului privind legalitatea HCL 94/2023, Instituția Prefectului Prahova solicită reanalizarea și revocarea acesteia, iar în caz contrar, hotărârea va fi atacată la instanța de contencios administrativ, solicitându-se anularea acesteia”, a anunțat municipalitatea. Așa cum v-am mai informat, vinerea trecută, cu foarte mare circ în plenul ședinței cu caracter extraordinar, creat mai ales din cauza intervențiilor repetate ale parlamentarului Mihai Polițeanu, s-a aprobat trasferul în patrimoniul administrației județene a parcului menționat. Organizând inclusiv o campanie de strângere de semnături, special pentru retragerea și respingerea acestei inițiative, deputatul a declarat că deţine documente oficiale de la Compania Națională de Investiții, care demonstrează faptul că administrația județeană nu a trimis nicio solicitare de finanțare pentru investiţiile de mare anvergură pe care intenționează să le realizeze în respectiva zonă, inclusiv o sală polivalentă cu 16.000 de locuri, chiar și primarul Andrei Volosevici exprimându-și de nenumărate ori dezacordul în legătură cu această inițiativă, considerată extrem de controversată.
În adresa trimisă Consiliului Local Ploiești, Instituția Prefectului Prahova arată, chiar de la început, că hotărârea aprobată vinerea trecută este nelegală, din mai multe motive. ”Prin prezenta, vă facem cunoscut că în exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor adoptate, respectiv emise, de autoritățile administrației publice locale, apreciem hotărârea dvs.nr.94/10.03.2023 privind trecerea unor imobile din domeniul public al municipiului Ploiești în domeniul public al județului Prahova, adoptată cu un număr de 20 voturi ”pentru”, cu avizul negativ al Secretarului General al municipiului Ploiești, rapoartele negative ale Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Direcției Gestiune Patrimoniu, Direcției Relații Internaționale și al Direcției Tehnic-Investiții, ca fiind nelegală, pentru următoarele considerente: hotărârea a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art.294 alin.(3) si alin.(4) din O.U.G.nr.57/2019-Codul Adimistrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevederi conform cărora trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale de pe raza teritorială a unui județ în domeniul public al județului respectiv se face la cererea consiliului județean, prin hotărâre a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz. În instrumentul de prezentare și motivare al hotărârilor prevăzute la alin. (l)-alin.(3) se regăsește, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public județean sau local, ori în cazul de speță respectiva justificare nu există. De asemenea, prin hotărârea în cauză, au fost încălcate și prevederile art. 18 alin.(l) și alin.(5) din Legea nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, cu modificările și completările ulterioare, prevederi conform cărora răspunderea pentru reducerea suprafețelor spațiilor verzi revine autorităților administrației publice centrale și locale, precum și tuturor persoanelor fizice și juridice. Este interzisă schimbarea destinației, reducerea suprafețelor ori strămutarea spațiilor verzi definite de lege. Prevederile art.1 alin.3 din hotărâre contravin dispozițiilor art. 136 alin.4 din Constituția României, republicată, coroborate cu prevederile art.5 alin.2 din Legea nr.18/1991, republicată, prevederi conform cărora bunurile care formează obiectul proprietății publice sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, caracterul inalienabil exclude posibilitatea dezmembrării unor atribute ale dreptului de proprietate, dreptul de superficie fiind un drept real, incompatibil cu proprietatea publică, ori în hotărâre se face referire la un drept de superficie”, se arată în documentul transmis de către Prefectura Prahova. De asemenea, Prefectura a mai inclus pe lista nelegalității, în cazul acestei hotărâri, și ceea ce sesizase, de altfel, și primarul Ploieștiului în plenul ședinței, și anume soarta celor 49 de angajați ai Parcului Municipal Vest, despre care nu se anunțase nici dacă vor ajunge șomeri, nici dacă vor fi transferați la Consiliul Județean Prahova. ”Totodată, sesizăm și faptul că din conținutul hotărârii mai sus menționate rezultă că nu au fost respectate prevederile art. 173 și ale art. 174 din Codul Muncii, rep., prevederi cu referire la statutul juridic al personalului care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Administrare Parc Municipal Ploiești. În consecință, în conformitate cu prevederile art.255 din O.U.G.nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm să reanalizați hotărârea respectivă și să dispuneți revocarea acesteia, în caz contrar, hotărârea dvs. va fi atacată la instanța de contencios administrativ, solicitându-se anularea acesteia”, se mai arată în adresa Prefecturii Prahova.
Reamintim faptul că, vinerea trecută, cu 20 de voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă” și o abținere, a fost aprobat proiectul de hotărâre ce vizează trecerea Parcului Municipal Vest Ploiești din domeniul public al orașului în cel al administrației județene, inițiatori fiind, în mare parte, consilierii liberali, susținuți și de reprezentanţi de la alte partide. Hotărârea prevede ca întreaga suprafață a parcului – cu teren și toate obiectivele deja realizate – să treacă în patrimoniul administrației județene, motivat de faptul că aceasta ar fi avut solicitări la Compania Națională de Investiții în vederea realizării mai multor investiții, și anume bazin de înot olimpic, patinoar și un complex sportiv de mari dimensiuni. De asemenea, hotărârea aprobată mai viza și faptul că, dacă într-o perioadă de doi ani de la semnarea protocolului de predare-primire nu este începută nicio procedură investiţională, atunci municipiul Ploieşti are dreptul de a revoca hotărârea în cauză, iar dacă investiţiile urmau să fie realizate, atunci acestea, împreună cu întregul teren, urmau să revină în patrimoniul Ploieştiului, la cererea Consiliului Local.
De precizat că Parcul Municipal Ploieşti Vest a fost inaugurat în anul 2016. Cu o suprafață de peste 50 de hectare, acesta a fost realizat în cadrul unui proiect cu fonduri europene – în valoare de aproximatativ 16 milioane de euro, dar a fost realizat cu mare întârziere, fiind inaugurat după aproape cinci ani de la data semnării contractului de finanţare.