La sfârşitul săptămânii, agenţi din cadrul Secției de poliție rurală Drajna au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. „Din cercetări – spun reprezentanţii IPJ Prahova într-un comunicat de presă – a reieșit faptul că, apelantul, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ102 B din direcția Vălenii de Munte către Starchiojd, a fost acroșat de un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 17 ani. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În autoturism a fost identificat tatăl tânărului care a declarat faptul că acesta i-ar fi încredințat autoturismul, deși avea cunoștință de faptul că nu deține permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințare”.