Florin Tănăsescu
Drogurile nu apăruseră încă, deci nu pot da vina pe ele.
Cel mai probabil, plutea ceva prin aer.
Altfel nu-mi pot explica cum de-am omorât o praştie.
Lămurire: Praştia era vie. La fel ca ţara.
Era din zgârci şi avea muniţie din belşug. Şi nu eram în NATO, s-arunce ăştia cu bomba.
Da’ era şi dilie. De praştie zic. Adică era liberă.
(Cum am vrea şi noi să fim…)
Revin la crima oribilă.
O zi oareşcare. Prin văzduh zbura un porumbel. Chiar se-auzea „fâl-fâl”.
Praştia-dilie şi-a încordat zgârciul şi l-a făcut una cu solul pe bietul „fâl-fâl”…
-Ce-ai avut fă, cu el?, a fost prima reacţie.
– Tu nu vezi drone, n-ai auzit de rachete sol-sol, parter-subsol?
Cum m-am trezit cu un pistol în mână, nu ştiu. Îmi amintesc doar de un „poc!”. Şi praştia a mierlit-o.
Azi, mă duc şi-i duc flori la cimitir. Ştiţi, am îngropat-o chiar cu onoruri militare.
(Şi salve de tun, că avem şi d-astea acum)
Zilnic, am palpitaţii. Din văzduh, cumplite vremuri cern sunete de cuc. Uneori, aud „crau-crau”. Sunt ciori. Alteori, câte-un „vrrrrrruuuum!”. Astea-s avioane.
Şi ţin sub limbă captopril, să nu mi-o ia inima la trap.
Aseară – eu sunt cam fricos – am vrut să mă culc în subsolul blocului.
Jjjjjeap!, m-a pocnit cu patul puştii un soldat care vorbea o limbă străină.
Am luat-o la sănătoasa. Mi se părea mie sau după mine alerga „Doamna cu coasa?” .
Bun, veţi zice. Şi ce treabă are praştia moartă cu ce se-ntâmplă azi?
Păi, are. Măcar să am o armă, acolo, la-ndemână. Că pistoale cu bile au interlopii, nu oamenii cinstiţi.
(Că va fi bine, cum zic ăştia la televizor, s-o credeţi voi!)
„Pentru că la noi, ca să descrii viaţa unui om care se scoală dimineaţa şi se culcă seara, înseamnă a face literatură absurdă”, mi-a zis odată unul, Marin Preda.
Eu nu fac literatură, nea Marine. Eu merg la farmacie să-mi cumpăr pastile. Captopril se numesc.
Am palpitaţii, da’ supravieţuiesc.
