Florin Tănăsescu
Se lăuda că el a scris „Despre eroi şi morminte”. Şi trebuia, după sfatul lui, să iau aminte – şi, la o adică, dacă mă ţin curelele- , să fiu mare şmecher sau zeu. „I-adevărat, să fii azi Vodă prin loboda din Olimp, e mai complicat. Lumea nu mai crede decât la diverse ocazii în ceva mai presus decât ea: la cutremure, în caz de război şi chestii d-astea. Dar, măcar fii erou!”.
Şi-a tot lălăit-o sfătuitorul meu cum să fii în centrul atenţiei, cum să te faci chiar frate cu dracu până ce treci nu’ş ce punte.
I-am explicat că am, ca orice muritor, un singur pod de trecut. Iar de făcut frate cu necuratul, n-am de gând.
A insistat să-mi explice că lumea asta-i rea…
«Şi nici eu nu sunt mai bun, i-am retezat-o. Şi eu sunt la fel ca ea. Când aşa, când aşa! Ba cu porniri de răzbunare, ba cu gând de iertare».
Mirat, m-a întrebat cum reuşesc să uit, să-i las în plata Domnului p-ăi de mi-au făcut rău.
«Trag de mine, bătrâne! Mai ales dimineaţa, după câte-o noapte de nesomn. Îmi zic că am în faţă o nouă zi, deşi ştiu prea bine că e una şi aceeaşi de ieri, de-alaltăieri… Diferenţa o fac doar firele albe de păr».
Insistent – ca orice pretins autor că a scris «Despre eroi şi morminte» – a mormăit ceva de genul: «Poţi fii celebru post-mortem sau în viaţă. Ultima variantă e cea mai mişto. Dar nu trebuie să-ţi spun eu cum e mersul: apari la televizor, dai autografe, faci reclamă la diverse produse…»
Am dat din cap, în semn că nu. Atunci, a schimbat placa: «Deci, neica-nimeni vrei să fii. Adică, un fel de ultimul om. Asta vrei?».
O tăcere grea îmi apăsa umerii. M-am uitat în oglindă: eram chiar cocoşat.
«I-alegerea ta, băiatu›! Nu vrei să fii ceea ce nu eşti? Atunci, pigmeu vei fi!».
Dezamăgit de alegerea mea, a plecat. Şi parcă mi-a părut rău c-am fost ursuz cu el.
M-am îndreptat – reamintesc, rămăsesem cocoştat – şi i-am strigat:
«Întoarce-te şi povesteşte-mi despre oameni! Nu despre zei sau pigmei!
A râs ca un apucat: «Citeşte-l pe Darwin! Are un vast capitol despre cimpanzei!».
