Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) îşi exprimă satisfacţia pentru introducerea, prin proiectul de lege a învăţământului preuniversitar „România educată”, a disciplinelor şcolare „Istoria comunismului în România” şi „Istoria Evreilor. Holocaustul”, parte a trunchiului comun. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, IICCMER a susţinut permanent necesitatea studierii obligatorii a istoriei comunismului românesc, încă de la lansarea iniţiativei de către deputatul Alexandru Murar (foto) – reprezentantul special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului şi xenofobiei. După intrarea în vigoare a legii, în conformitate cu prevederile acesteia, IICCMER anunţă că va trece, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi ceilalţi parteneri instituţionali şi academici, la elaborarea conţinuturilor şi a planurilor didactice şi ştiinţifice necesare aplicării imediate a acesteia.
Acasă Actualitate IICCMER salută introducerea disciplinelor şcolare ‚’Istoria comunismului în România›› şi „Istoria evreilor.Holocaustul”