Hrisant şi Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Deoarece Hrisant fusese introdus în tainele cele dumnezeieşti şi botezat în credinţa creştină şi începuse să propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară frumoasă la înfăţişare, cu numele Daria, căci socotea că Hrisant din dragostea faţă de aceasta, avea să se întoarcă de la credinţă. După ce s-au căsătorit, Daria, care cunoştea ce voia tatăl lui Hrisant, nu numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credinţa lui, ci ea singură s-a lăsat convinsă de el. Ea a primit Sfântul Botez şi au trăit mai departe amândoi într-o feciorie desăvârşită. Fiind însă pârâţi la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze. Iar acesta, chinuindu-i cu multe feluri de cazne şi văzându-le curajul cu care răbdau chinurile s-a schimbat şi au crezut în Hristos atât el cât şi soţia lui Ilaria şi cei doi fii ai lor şi o dată cu ei şi toţi soldaţii care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toţii laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie. Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui şi celorlalţi ostaşi li s-au tăiat capetele cu sabia. Sfântul Hrisant şi Daria au fost aruncaţi într-o groapă adâncă şi, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au primit acolo sfârşitul lor mucenicesc.
