Luiza Rădulescu Pintilie
Chiar dacă e confirmat statistic că, de-a lungul timpului, a nins de mai multe ori în martie decât în decembrie, considerăm – şi încă din prima sa zi – luna care deschide primăvara darul pe care anotimpul calendaristic îl face anotimpului nostru sufletesc, cu toate reînnoirile, înseninările şi înfloririle pe care le aduce. Aş îndrăzni chiar să adaug şi vibraţia unor renăscute tonalităţi pe care ni le aşază pe portativul vieţii, lăsându-ne nouă libertatea ca, sub simbolica apăsare pe clapele albe ori cele negre ale fiecărei zile, să găsim echilibrul, frumuseţea, arta, bucuria de a trăi. Într-un asemenea moment de suprapunere temporală şi existenţială, darului acesta îi puteţi descoperi unul dintre multele chipuri, aşa cum se revarsă el dinspre harul şi măiestria cu care tânărul şi talentatul artist David Costin Petre, elev al Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, atinge clapele de pian. Joi, 2 martie, cu începere de la ora 19,00, acesta va concerta , în sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, alături de orchestra simfonică a acestei apreciate instituţii muzicale, sub bagheta dirijorului Travis Jurgens.
Născut în anul 2006, la Bucureşti , David Costin Petre a descoperit de timpuriu pianul, cu cea mai largă şi aparte gamă de tonalităţi ale clapelor şi ale corzilor sale care l-au transformat în „regele instrumentelor muzicale”, rescriindu-i povestea începută acum vreo patru secole sub propria atingere a claviaturii, îndrumat din clasa întâi până în clasa a VIII-a de reputata profesoară Marilena Cochinescu, în prezent continuându-şi studiile pianistice alături de nu mai puţin apreciaţii profesori Anca Borcea şi Mircea Iţcuş şi având statornic aproape susţinerea părinţilor săi. Formarea sa pianistică şi performanţele validate deja de zecile de premii naţionale şi internaţionale ce i-au fost conferite s-au şlefuit şi prin participările constante la cursurile de măestrie susţinute de maestrul pianist Iulian Arcadie Trofin. Aşa se face că în paşaportul său artistic, ce i-a deschis deja calea spre marile scene ale lumii, sunt înscrise deja importante recunoaşteri: Premiul I la Concursul Internaţional de Pian „CITTA DI ARONA“ – Italia; Premiul II la Concursul Internațional de Pian „LVIV KAWAI UA“; Premiul I la Concursul Internațional de Pian „Pro Piano“; Premiul I la Concursul Internațional de Pian „Irina Şatchi“; Premiul III la Concursul Internațional de Pian Frederic Chopin“; Premiul II la Concursul Internaţional “Paul Constantinescu”, Premiul III la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală. De asemenea, a fost prezent în cadrul recitalurilor organizate de Fundația Culturală “Remember Enescu” în „Sala Scoarțelor” a Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, a fost invitat în cadrul emisiunii “Muzicieni de azi, muzicieni de mâine“ – ediția a V-a, 2021, la Centrul Cultural Buftea, la invitația Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Bruxelles, a reprezentat România în cadrul manifestărilor de celebrare a “Zilei Naționale a României la Luxemburg – 1 Decembrie 2021”, iar anul trecut, în cadrul evenimentului “Pianul de Crăciun” , organizat de Rotary Club Piatra Neamţ, a susţinut un recital pianistic. Pentru performanţele sale muzicale, tânărul pianist a primit, în acest an, o bursă de merit oferită de Asociația Şcoala de Valori.
La începutul anului trecut, pe 7 ianuarie, debuta pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti, sub bagheta dirijorului Emil Vişinescu, interpretând atunci partea I din Concertul nr. 8 KV 246 de W.A. Mozart. La începutul acestei prime luni de primăvară, David Costin Petre revine, iată, pe aceeaşi scenă, interpretând pentru public Concertul nr. 1 în Do major, Op. 15, pentru pian şi orchestră, compus de Ludwig van Beethoven.
Interesant este că această lucrare a fost compusă de tânărul Beethoven în anul 1797, după stabilirea sa definitivă la Viena, pornit în carieră ca pianist virtuoz de succes, dovadă că la prezentarea ei în premieră, la Praga, el însuşi a interpretat, ca solist, concertul ale cărui trei părţi sunt caracterizate a fi „construite în simetrie clasică, simplă și clară”.
Iar publicul ploieştean care va alege să-şi ofere acum, la atât de apropiatul început de martie, acest preţios dar de suflet va avea prilejul să audă şi să vadă cum acordurilor orchestrale de deschidere sau desfăşurate pe parcursul celor trei părţi ale concertului le vor fi adăugate cadenţe de sonet şi arpegii pianistice cuceritoare, sonorităţi de lied sau de rondel, accente vesele, vijelioase sau pasionate. În fapt, o partitură muzicală curgând cumva aidoma ca în viaţa cea de toate zile, amestec de alb şi negru, de iarnă şi de primăvară existenţială, de linişte şi furtuni interioare, de fericiri şi tristeţi şi dovedind ceea ce spunea atât de frumos romanciera şi traducătoarea Marguerite Yourcenar: ”Toate sunetele posibile dorm în clapele de pian”.
Aşadar, un dar concertistic pe clape de pian oferit, cu generozitate, de tânărul şi talentatul pianist David Costin Petre, la început de primăvară calendaristică şi pentru o primăvară de suflet fără de graniţe temporale. Un dar concertistic care merită primit cu aceeaşi generozitate şi întruchipată în cel mai valoros mod cu putinţă: aplauze la scenă deschisă!