Giorgiana Radu-Avramescu
Buni zori, dragul meu! Dintre dealurile nopţii te chem. Pustietatea întunericului strigă ziua pe numele ei de vers, așa cum tu îţi chemai iubita, așa cum eu te strig acum. Te întâmpin cum demult nu s-a mai întâmplat. Îţi scriu la ora/orele când doar cuvintele tale se cereau auzite. Iată, astăzi, dis de dimineaţă, vorbele mele te caută. Nu mă întreb de ce. Nici tu nu-ţi pui întrebări. Dintotdeauna tăcerile noastre s-au înţeles. Am vorbit cu ochii, cu palmele. Călcâiul gândului tău a ajuns de departe clavicula inimii mele. Neliniștile celei ce sunt și-au aflat de fiecare dată odihna în braţele neîntrebărilor tale.
Auzi muţenia acestei nopţi de primăvară timpurie? Singuri pe pajiștile neîntâmplării suntem. Plimbăm dorul. Mâinile noastre îl ţin strâns să nu se piardă în haosul acestei lumi care nu ne aparţine. Sau noi nu-i aparţinem ei. Lumea noastră era altfel clădită. Sculptată în marmura metaforei. Aura tandreţei o înfăţișa. Chipul lumii noastre, chipul lui Dumnezeu întruchipa. Azi, lumea noastră nu mai există. E amintire doar. Azi, lumea mea și lumea ta e. Iar eu mă zbat între ele. Dacă m-ai întreba de care sunt mai aproape, n-aș ști să-ţi răspund. Fac eforturi. Mă adaptez. Fug. Am sentimentul că m-am născut prea târziu. Prea târziu să mă întorc din drum. Rătăcesc pe străzile existenţei. Cărările sunt cele desenate de tine. Nu mă abat de la ele. Doar că la adăpostul dragostei tale, întunericul nu se lăsa niciodată. Luminai neîntrerupt, zi și noapte. Ca și acum. Doar că puţin mai departe. Iar eu te văd și pașii mi-i ghidez după tine.
Ai ars, dragul meu! Focul neastâmpărului tău a lăsat urme de neșters, pe care posteritatea le vede, le simte, le apreciază. Muzeul Pietrei, ultima ta mare dragoste, impresionează. Iar aceia care cunosc și simt un astfel de loc încep să fie din ce în ce mai numeroși. Un astfel de om, care cunoaște limbajul exhaustiv al artei, sub multele ei înfăţișări, este Eduard Uzunov, proprietarul galeriei Rotenberg – Uzunov Art Gallery din București și proprietar al companiei Regatta Real Estate. A vizitat muzeul, unde te-a găsit pe tine. Și nu doar lângă biserica din livadă, ci în tot ce înseamnă locul acesta. Mi-e greu să-ţi redau cuvintele lui. Uimire dacă aș zice ar fi prea puţin. Nu pot rezuma la atât reacţia lui. A văzut potenţialul uriaș al acestui reper cultural. A fost sincer. Mi-a arătat și minusurile care lesne se pot șterge, dacă există fonduri. Sunt lucruri pe care le știu, dar nu am (nu mai am!) resursele necesare să repar unde se cade și să continui ce trebuie finalizat. Domnul Uzunov are viziune, ideile-i curg lesne privind, respirând, simţind energia locului. A întârziat printre pietre. S-a „odihnit” în biserică. A găsit definiţii ale muzeului, pe care altcineva nu le-a descoperit. Dragostea de artă, de tot ce-i românesc l-a ajutat. Știe unde se ascunde frumosul. Unde să-l caute. Dar de ce-ţi spun ţie toate acestea? L-ai auzit doar. Ai fost lângă noi și noi lângă tine. Te-am povestit. Prin graiul pietrelor te-am ascultat. Uneori, ascultându-l pe el, te auzeam pe tine. Știai ce trebuie făcut, dar timpul nu ţi-a mai fost prieten. Nu știu ce gânduri are timpul cu Muzeul Pietrei, cu mine, dar cred că domnul Eduard Uzunov va rămâne prieten al acestui loc.
Ţi-aș cere să faci un rezumat al zilei de sâmbătă, dar nu e necesar. Noaptea mă ajută să-ţi ascult gândurile. Doar așa, călăuzite de stele, călăuzite de lună, ele mă ajung. Și, totuși, o întrebare mă iscodește să-ţi pun, deși nu-mi e de folos nici tăcerea, nici răspunsul dacă ar veni. Ţi-e dor de mine, dragul meu? La ceasul la care îţi scriu, îţi mai amintești ceva din alcătuirea mea? Literele numelui meu de pildă. Degetele care încă-ţi știu conturul. Vocea care de-atâtea ori te-a strigat pe numele mic, pe numele de alint, pe numele de iubit și de preaiubit. Ceva din cea care-am fost, așa cum doar tu ai știut-o, îţi mai amintești? Eu nu! M-am uitat cu totul. Uneori răsar în amintirea celei de azi. Mă privesc și merg mai departe. Mă ocolesc câteodată. Apoi mă uit în oglinda realităţii. Nu-ţi vorbesc însă despre asta. E mult prea devreme, mult prea în zori să-ţi tulbur dimineaţa zilei care ne-a fost început și, după 16 ani, sfârșit!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
