La Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti a avut loc recent conferința de lansare a proiectului „Tineri împotriva violenţei”, ce are drept scopuri formarea unei atitudini civice în rândul tinerilor și limitarea violenţei la nivel familial. Proiectul se desfăşoară în perioada martie-aprilie, participanți fiind 250 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, elevi ai Colegiului de Artă amintit. Finanţarea este asigurată de TRANSITION’S GATE, organizaţie din Statele Unite ale Americii care sprijină persoanele afectate de violenţa intrafamilială, iar valoarea alocată este de 17.500 de lei. În cadrul proiectului vor fi organizate ateliere de lucru pentru elevi în timpul orelor de dirigenţie prin care aceştia au posibilitatea de a se familiariza cu aspecte specifice fenomenului de violenţă intrafamilială, precum şi cu modalităţile în care poate fi ajutată o persoană aflată în situaţie abuzivă. Reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova vor aduce la cunoştinţa elevilor statistici şi cazuri reale de persoane care au decedat din cauza violenţei intrafamiliale în Prahova, precum şi demersurile legale pe care le poate face o persoană pentru a se proteja şi a ieşi din situaţiile abuzive. Totodată, vor avea loc dezbateri organizate la sediul Penitenciarului Ploieşti, la care vor participa persoane condamnate pentru infracţiuni de violenţă intrafamilială şi elevi de la colegiul partener. Discuţiile vor fi axate pe identificarea factorilor familiali, individuali şi contextuali care au fost determinanţi pentru săvârşirea infracţiunilor, precum şi pe consecinţele comiterii acestor infracţiuni. Mediatorii dezbaterilor vor fi psihologi de la Penitenciarul Ploieşti.














