Primul ghid pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale și morale la locul de muncă se află pe circuitul de avizare interministerial și ajunge în perioada următoare pe masa Guvernului, a anunțat ministrul Gabriela Firea, prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat. Este un mesaj transmis în contextul în care, în prima lună a acestui an, au fost înregistrate la nivel național peste 600 de apeluri care au raportat acte de violență domestică la linia telefonică non-stop gratuită, față de peste 400 de apeluri în aceeași lună a anului trecut. Este un fenomen care trebuie redus, afirmă și parlamentarul de Prahova Rodica Paraschiv. ”Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse lansează „Manifestul pentru drepturile femeilor”, între 1 și 8 Martie 2023, în Săptămâna Drepturilor Femeilor. Suntem cu toții de acord că drepturile femeilor trebuie respectate indiferent de momentul din an și trebuie să ne implicăm în reducerea fenomenului de violență domestică, tot mai des semnalat la numărul gratuit 0800.500.333! Femeile abuzate, aflate în pericol real, trebuie să-și înfrângă teama și să ceară ajutor. Mai mult decât atât, să nu își retragă plângerile depuse la Poliție, pentru că agresorii nu își schimbă atitudinea, odată ”iertați”! Dimpotrivă, pot deveni mult mai periculoși! Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, afirmă, pe bună dreptate, că drepturile femeilor nu sunt negociabile. Femeile nu sunt mai prejos decât bărbații, nici acasă, nici la locurile de muncă, nici în societate!”, a transmis Rodica Paraschiv, deputat PSD de Prahova.
Acasă Administratia locala Rodica Paraschiv, deputat PSD de Prahova: „Trebuie să ne implicăm în reducerea...