Creşterea economică este aşteptată să decelereze semnificativ în 2023, în contextul costurilor ridicate cu energia şi al prelungirii războiului din Ucraina, precum şi pe fondul conduitei politicii monetare şi al consolidării fiscale, dar să se revigoreze în 2024 ceva mai vizibil decât se anticipa anterior, se arată în Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), din 9 februarie 2022, potrivit Agerpres.
Conform BNR, exportul net va continua probabil să exercite un impact contracţionist în următorii doi ani, dar în scădere progresivă, în condiţiile unei decelerări relativ mai pronunţate a creşterii volumului importului, faţă de cea a volumului exporturilor de bunuri şi servicii, reflectând mai cu seamă dinamica absorbţiei interne, dar şi evoluţia cererii externe. În acest context, după o nouă creştere semnificativă consemnată în 2022, deficitul de cont curent, exprimat ca pondere în PIB, va cunoaşte probabil doar corecţii uşoare în 2023 şi 2024, rămânând considerabil peste standardele europene, evoluţii considerate deosebit de îngrijorătoare de către membrii Consiliului, prin riscurile induse la adresa inflaţiei, costurilor finanţării externe şi, în final, a sustenabilităţii creşterii economice.
În acest context, membrii Consiliului au reliefat din nou importanţa atragerii fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor, dar este esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului contracţionist al şocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina şi de înăsprirea condiţiilor economice şi financiare pe plan internaţional.
Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică menţinerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ą1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, în condiţiile unor costuri cât mai reduse în termenii creşterii economice.
În aceste condiţii, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00%; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00% şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 6,00%. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Acasă Actualitate BNR: Creşterea economică este aşteptată să decelereze semnificativ în 2023, dar să...