Agenţii rutieri ploieşteni au desfăşurat o acţiune – fulger, de numai două ore, în cursul zilei de marţi, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere, punând accent în special pe verificarea respectării normelor privind acordarea priorității de trecere a pietonilor, precum și în vederea prevenirii și combaterii abaterilor săvârșite de către aceștia.
Potrivi reprezentanţilor IPJ Prahova, „în timpul raziei au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale – în valoare de aproximativ 4600 de lei – dintre acestea, aproximativ jumătate fiind aplicate pietonilor.
Totodată, în cadrul acțiunii, au fost controlate 85 de autoturisme și au fost legitimate 110 persoane.
În acest context, au fost reținute două permise de conducere, dintre care unul pentru neacordarea priorității de trecere a pietonilor care au acest drept”.
Acasă Actualitate Sancţiunile aplicate de agenţi rutieri ploieşteni în urma unei acţiuni-fulger, împărţite „parte-n...