Luiza Rădulescu Pintilie
Pe cât de simplu numită – Structuri- pe atât de plină în simboluri, în valenţe compoziţionale, în sensuri, în culori şi deschiderile interpretative pe care i le oferă fiecare tablou privitorului se dovedeşte a fi prima expoziţie personală a tânărului artist plastic Alexandru Ionescu, găzduită în ultimele două săptămâni de Galeria de Artă Ploieşti. Deschisă cu lucrarea numită „Triptic” şi încheiată cu cea al cărei nume este „Simbioză”, întreaga desfăşurare expoziţională mi s-a părut a fi o foarte interesantă incursiune într-un univers existenţial transformat într-o încifrată geometrie în care precizia unor dispuneri interioare, a organizării care dă substanţă unei structuri este „îmblânzită” de tuşele cromatice şi deopotrivă de expresivitatea şi înţelesurile tematice. „Ispăşire” , „Maternitate”, „Fiul inorogului”, „Sfincşi”, „Cerber”, „ Artefacte”, „Ecou în infinit” se clădesc în viziunea artistică a autorului din suprapuneri şi îngemănări de culori, din dispuneri orizontale care par a curge ca un râu , din înălţări verticale , aidoma unor coloane sau „focuri vii” , din „zidiri” în care, piatră peste piatră, se defineşte mesajul artistic. Şi dacă , de la Platon citire, „geometria atrage sufletul spre adevăr şi crează spiritul filosofiei”, cu siguranţă această libertate o are în faţa lucrărilor semnate de Alexandru Ionescu fiecare privitor. Personal, interesantă mi se pare până şi încifrarea semnăturii aşezate în colţul fiecărei lucrări, iar „moştenirea” artistică primită de la mama sa- cunoscuta pictoriţă Florica Ionescu- , alături de care a mai fost prezent cu lucrări în expoziţii, mi s-a înfăţişat, de la cea dintâi privire ce a atins tablourile, prin puterea galbenului solar de a depăşi cadrul expoziţional şi de a face mai luminos până şi cenuşiul vieţii de dincolo de pragul Galeriei de Artă. Cu siguranţă ,însă, tânărul artist îşi conturează deja propriul drum artistic, ca o simbioză a toate câte sunt şi vor continua să devină parte a structurii sale interioare, a harului, a trudei, a viziunii şi a crezului său. Expoziţia se va închide joi, 23 februarie a.c., dar ecoul de acum vreau să cred că va purta şi taina aceluia despre care se spune că, venind dinspre o stâncă aşezată pe culmea unui munte înalt, devine „ecou grăitor”.
