În timp ce desfăşurau acţiuni pe linia combaterii delictelor silvice, angajaţi ai Secţiei nr. 1 Ploieşti au depistat pe strada Ștrandului, din municipiu, o autoutilitară încărcată cu material lemnos.
«În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că materialul lemnos, în cantitate de 2,93 metri cubi, sortiment anin negru și ­jugastru, nu corespundea cu datele înscrise în avizul de însoțire, referitoare la volumul pe specii/ grupe de specii. În cauză, față de bărbatul care transporta materialul lemnos a fost luată măsura sancționării contravenționale, iar lemnele, în valoare totală de 1.450 de lei, au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Ploiești», se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova.