N. D.
Una dintre instituțiile de cultură importante din Prahova, Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” din Ploiești, continuă, și în acest an, seria acțiunilor prin intermediul cărora informații despre viața și activitatea unor personalități prahovene ori ale literaturii pot fi aflate nu doar răsfoind o carte în sediul instituției ori atunci când este luată cu împrumut acasă, ci și prin intermediul unor expoziții stradale. Astfel, cei care trec prin fața sediului instituției au ocazia să afle informații despre cel care este considerat ”părintele muzeelor prahovene” – Nicolae Simache (n. 4 noiembrie 1905 – d. 17 ianuarie 1972) – pe fiecare dintre panourile de mari dimensiuni amplasate pe gardul instituției fiind trecute informații atât despre activitatea acestuia, cât și despre muzeele înființate de către marele profesor. De exemplu, pe unul dintre aceste panouri sunt trecute următoarele informații: ”Nicolae Simache s-a remarcat prin activitatea sa muzeală, ocupându-se de reorganizarea și redeschiderea primului muzeu din orașul Ploiești, aflat în Casa Hagi Prodan. La data de 1 Mai 1953 este numit director al Muzeului Regional de Istorie, făcând din acel moment un patrimoniu de muzee și case memoriale în Prahova și Dâmbovița”. De asemenea, separat, sunt făcute prezentări și muzeelor înființate de către acesta, respectiv: Muzeul Ceasului din Ploiești, Conacul Bellu din Urlați, Muzeul Scriitorilor Târgovișteni, Muzeul ”Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, Muzeul Tiparului din Târgoviște, Casa Memorială ”Nicolae Grigorescu” și Castelul Iulia Hașdeu din Câmpina, Muzeul ”Cezar Petrescu” din Bușteni, Muzeul I.L. Caragiale din Ploiești.