N. D.
Luni, 13 februarie a.c., Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, Consiliul Județean Prahova și Institutul de Antropologie Fr. Rainer al Academiei Române organizează simpozionul științific cu tema ”Charles Darwin – Personalitate a științei”, eveniment care este dedicat împlinirii a 214 ani de la nașterea ilustrului naturalist. Simpozionul va fi precedat de vernisarea unei expoziții tematice dedicate lui Charles Darwin, expoziția cuprinzând volume din diferite ediții ale operelor acestuia, dar și exponate reprezentative care amintesc de celebra călătorie în jurul lumii, pe nava Beagle, între anii 1831-1836. Expoziția va fi deschisă la ora 11.00, iar simpozionul (care va fi organizat în sistem hibrid, fizic și online) va avea loc o oră mai târziu, ambele evenimente urmând să fie găzduite de Muzeul Omului, din cadrul Palatul Culturii din Ploiești. Potrivit organizatorilor, simpozionul își propune aducerea în atenție a uriașei moșteniri științifice și culturale pe care Charles Darwin a lăsat-o întregii umanități.