În urma unor controale de rutină derulate de către lucrători din cadrul Secției nr. 2 de poliție Ploiești au scos la iveală mai multe nereguli la două societăți comerciale din municipiu. Pe cale de consecinţă, după cum se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Prahova, «în urma controalelor efectuate, polițiștii au identificat 175 de articole vestimentare, purtând diferite mărci înregistrate. Bunurile în valoare de 32.000 de lei au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, în cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare».