Potrivit unei informări a Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, astăzi, „traficul rutier pe DN1B km 5+090, stânga (zona intersecției cu DN1A), pe raza localității Blejoi, este restricționat pentru efectuarea de lucrări de intervenție ca urmare a unei avarii la rețeaua Hidro Prahova. Lucrările – care au început marţi, 7 februarie – sunt semnalizate corespunzător”.
În contextul amintit mai sus, poliţia prahoveană recomandă conducătorilor auto să-și păstreze calmul și să respecte normele rutiere în vigoare.