F. T.

Poliţiştii prahoveni au deschis, în weekend, pe numele unui bărbat în vârstă de 36 de ani, un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracţiunii de „tâlhărie calificată”. Concret, după cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, „Angajaţi ai Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat că prietenului său i-ar fi fost smuls lănțicul de la gât. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că persoana vătămată, un tânăr în vârstă de 19 ani din municipiu, în timp ce se afla pe strada Malu Roșu, ar fi fost abordată de un bărbat, posibil aflat sub influența alcoolului, iar după o scurtă discuție, acesta din urmă i-ar fi smuls lănțicul pe care tânărul îl avea la gât. În imediata apropiere a locului faptei a fost depistată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă 36 de ani, tot din Ploieşti. În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”.