Justiţia americană a găsit, săptămâna trecută, încă şase documente confidenţiale în reşedinţa familiei preşedintelui Biden din statul Delaware, a declarat într-un comunicat de presă avocatul personal al preşedintelui american, a relatat, ieri, AFP, citată de Agerpres. „Departamentul de Justiţie a intrat în posesia unor documente (…) relevante pentru investigaţia sa, inclusiv şase elemente constând în documente” clasificate, în timpul unei percheziţii, vinerea trecută, în reşedinţa preşedintelui, a anunţat avocatul Bob Bauer. Această nouă descoperire este făcută publică în timp ce alte documente, datând de când Joe Biden era vicepreşedinte în timpul mandatului Barack Obama (2009-2017), au fost descoperite din noiembrie 2022 atât la locuinţa familiei sale din Wilmington (Delaware, est), cât şi la un centru de studii din Washington, unde democratul în vârsta de 80 de ani avea un birou. Cazul este deosebit de penibil pentru preşedintele american, care intenţionează să se declare candidat la alegerile prezidenţiale din 2024. În timpul unei călătorii în California în urmă cu câteva zile, el a încercat să reducă la minimum agitaţia din jurul descoperirii acestor documente. „Ascultaţi, am găsit nişte documente (…) care au fost depozitate în locul greşit, le-am predat imediat Arhivelor şi Departamentului de Justiţie”‘, a declarat preşedintele american în faţa jurnaliştilor care l-au chestionat pe acest subiect. Fostul preşedinte Donald Trump, care s-a angajat deja într-o nouă cursă pentru Casa Albă, este şi el cercetat pentru că a adus mai multe cutii cu documente oficiale în reşedinţa sa din Florida.
Acasă Actualitate Alte noi documente confidenţiale, confiscate din reşedinţa familiei preşedintelui Biden