Ieri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, după întâlnirea cu distribuitorii de medicamente, că în România nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen, menţionând că urmează să fie stabilită o procedură prin care toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă a acestor medicamente, indiferent de denumirea comercială, potrivit Agerpres. „Concluzia este că nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. În momentul de faţă, faţă de alte state, în România nu avem aceste probleme datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră, aceste substanţe şi există atât variantele pentru adulţi, cât şi variantele pentru uz pediatric”, a afirmat Rafila. El a spus că urmează să aibă loc o ultimă întâlnire cu marii distribuitori de medicamente, pentru a se stabili procedura prin care farmaciile să fie aprovizionate cu paracetamol şi ibuprofen. „Chiar dacă denumirea comercială, de multe ori, este atractivă şi oamenii cunosc mai bine una dintre aceste denumiri, important este ca populaţia să aibă disponibilitate la medicamente care conţin în mod similar substanţa activă, în acelaşi dozaj sau pe aceeaşi cale de administrare şi cu siguranţă, împreună cu dânşii, vom găsi cele mai bune soluţii, încât să nu discutăm despre discontinuitatea acestor produse pe piaţă”, a adăugat ministrul. Rafila a precizat că la această întâlnire nu s-a vorbit despre preţurile medicamentelor, menţionând că discuţiile pe această temă au început luni şi vor fi propuse mai multe măsuri Guvernului în perioada următoare. El a menţionat că există un grup de lucru privind politica de preţ în România. Întrebat în legătură cu nemulţumirea exprimată de distribuitorii europeni de medicamente în privinţa suspendării de către România a exportului de medicamente, Rafila a spus: „E punctul nostru de vedere”.
„Am văzut şi eu mai multe comentarii, nu vreau să intru în niciun fel de politică, dar una dintre motivaţii este că una dintre molecule nu se exportă. Dacă nu se exportă, înseamnă că nimeni nu este afectat, aşa că mi se par nişte comentarii care ar putea să fie mai bine formulate”, a arătat ministrul.