Florin Tănăsescu
Fuego a venit de Sărbători şi-a plecat. Da’ a şi cântat: „Ce mişto ningea odată!”.
Noroc că-n locul lui a răsărit – din senin sau din veninul nostru – numitul „Meserie siur mistrie”.
„Meserie siur mistrie” are nume europenizat. Că pe se zice în franceză sur şi se prunţă siur. Iar lumea, în general, gloata, cum se zicea pe vremuri, e poliglotă.
Numitul s-a apucat de treabă fix când lumea ducea la ghenă pomii de Crăciun. Sau arunca, selectiv, „La mulţi ani, vecine!” într-un compartiment, „Un An Nou mai bun, vere!” în altul.
În fine… Chestia e că la noi se fură codrii verzi de brad, sunt câmpuri nearate, dar şi ziduri. Multe, neridicate, încă!
„Meserie siur mistrie” înalţă pereţi de beton din resturile Zidului Berlinului.
Da’ s-a gândit să lase şi-o fereastră în fiecare. În fiecare zid, nu-n suflete, nu-n zâmbete, nu-n priviri! Să ne putem zice un „Mnăziua!” sau „Mnăseara!”.
„Bre!, i-a zis unul. Zici că fisura aia seamănă cu «Vorbitorul» de la puşcărie”.
„Meserie siur mistrie” s-a simţit măgulit. Ca orice artist căruia contemporanii îi înţeleg stilul avangardist.
O altă dovadă că nu-şi face treaba de mântuială:
La o cununie religioasă, mireasa era de partea ailaltă a zidului. El, dincoace. Ea i-a-ntins mâna ficiorului. El i-a pus inelul. Naşii au aplaudat. Popa le-a zis că trebuie să fie-mpreună până când zidul se va dărâma şi-i va uni pe vecie. Şi-a adăugat un „Mneajută!”. Ce mai contează că de Bobotează zice „Doamne-ajută!”?
Doar naşul s-a prins că ceva-i lipsă: „Împodobeşte, cuscră, zidul ăla. Zidul
Berlinului, reaşezat pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”.
Cuscra s-a conformat. A-mpodobit separatorul destinelor cu beteală, vâsc şi-un făcăleţ. Că ştia cum e treaba şi cu măritişul ăsta.
Fuego a plecat, da’ a şi cântat. Ziduri- Zgârie-Nori ridică meşterul „Meserie siur mistrie”.
Ce viaţă pustie! Fără Crăciun, Anul Nou, Sfântul Ion…
Noroc cu zidurile noastre de beton!
