Polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au efectuat sâmbătă, 7 ianuarie, controale în zona Oborului Ploiești, constatând mai multe contravenții și infracțiuni. Polițiștii au depistat o femeie din municipiul București care oferea spre vânzare produse alimentare și băuturi alcoolice având perioada de valabilitate depășită, produsele fiind confiscate pentru continuarea cercetărilor. ”Astfel, au fost ridicate 192 de peturi de băuturi alcoolice, 29 de cutii de prăjituri, 90 de pungi cu bomboane, precum și 42 de kilograme de halva. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea de produse alterate. Ulterior, o altă femeie, din Republica Moldova, a fost depistată în incinta Oborului, în timp ce oferea spre vânzare cantitatea de 11 kilograme de pește, respectiv hering și macrou. Totodată, cu ocazia controlului corporal efectuat asupra persoanei în cauză, au fost găsite 4 pachete de țigări, în total 80 de țigarete, de proveniență Republica Moldova. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul și comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește, femeia fiind sancționată contravențional conform Legii 277/2015, privind Codul Fiscal, cele 4 pachete de țigări fiind ridicate în vederea confiscării. Tot în urma controalelor au mai fost identificați doi bărbați din municipiul Ploiești, respectiv din județul Ilfov care ofereau spre vânzare obiecte vestimentare contrafăcute. Și în aceste două cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare” – IPJ Prahova.