Jucătoare cu experiență în Liga Florilor, Cristiana Nica s-a alăturat lotului de senioare al clubului Activ Prahova, care în această perioadă efectuează un cantonament de pregătire la Râmnicu Vâlcea. Familiarizată cu municipiul Ploieşti după ce a evoluat pentru CSM Ploiești în perioada 2006-2013, Cristiana a revenit pe meleaguri prahovene pentru a ajuta clubul de eșalon secund să își atingă obiectivul de performanță propus, anume promovarea. În cariera sa, jucătoarea a bifat mai multe echipe, precum CSM Unirea Slobozia, CS Cetate Deva, HC Zalău sau SCM Craiova.
Senioarele de la Activ se află în cantonament centrizat până pe data de 12 ianuarie, la Râmnicu Vâlcea, disputând și jocuri școală cu lotul național de tineret al României. Primul joc oficial din returul campionatului Diviziei A de handbal feminin va avea loc pe teren propriu, la sfârșitul săptămânii, elevele lui Dragoș Dobrescu urmând să evolueze în compania CSM București Div. A.