Având în vedere că la sfârșitul acestei săptămâni va fi marcată Ziua Culturii Naționale, instituții de cultură din Ploiești au anunțat deja ce acțiuni au pregătit. Astfel, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești va organiza, pe 15 ianuarie a.c., evenimentul intitulat „Cultura în 2023 – întâlnirea artelor”, ce va avea loc începând cu ora 18.00, în sala Teatrului de Animație Imaginario. În sala menționată, publicul îi va putea întâlni pe Paul Chiribuță și Bogdan Farcaș, actori ai secției Dramă a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, pe artistul plastic Valter Paraschivescu, dirijorul Vlad Mateescu, director al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, pe Romeo Zaharia, solist al Teatrului de Revistă Majestic, pe profesorul universitar dr. Steluța Coculescu și poetul Călin Dengel, care își propun să reunească și să prezinte, potrivit organizatorilor acestui eveniment, ”viziunile unor diverse ramuri culturale, într-un dialog încărcat de emoție, fiind vorba despre o pledoarie pentru dezvoltarea spiritului uman și a unui patrimoniu al valorilor”. Așa cum s-a precizat, va fi un eveniment care va prilejui celor prezenți ”ocazia de a reflecta asupra identității noastre culturale și să ne putem reaminti ce înseamnă să fim români, într-o zi încununată de amintirea poetului național, Mihai Eminescu”. Intrarea este liberă, în baza tichetelor ce pot fi ridicate de la Agenția teatrală, în foyer urmând să poată fi admirată o expoziție ce va reuni unele dintre cele mai apreciate picturi semnate de Valter Paraschivescu.