A.M.

La Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești s-a jucat aseară spectacolul “Suflete moarte”, dramatizare de Mihail Bulgakov după N.V.Gogol, în regia lui Alexandru Dabija. Spectacolul a fost prezentat în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”, organizată de Uniunea Teatrală din România, iar încasările se donează către această organizație, pentru a fi folosite în sprijinul actorilor aflați în dificultate. Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” a fost iniţiată în anul 2002 cu scopul sensibilizării opiniei publice în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de existenţă şi sănătate din toată ţara, sumele provenite din vânzarea de bilete urmând să fie donate în Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special deschis la UNITER. Practic, orice bilet cumpărat pentru spectacolul de aseară a însemnat un ajutor pentru artiştii retraşi din activitate, au anunțat reprezentanții teatrului ploieștean.