Casa Judeţeană de Pensii Prahova a achitat, anul trecut, peste 10.000 de astfel de ajutoare băneşti
N. Dumitrescu
Pe lângă majorarea punctului de pensie, de la 1 ianuarie 2023 a crescut și cuantumul ajutorului de deces. Acesta se stabileşte anual, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, astfel că, din 1 ianuarie 2023, valoarea acestui tip de ajutor bănesc este de 6.789 de lei. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii Prahova, în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. În cazul decesului unui membru de familie, cuantumul ajutorului de deces reprezintă jumătate din cuantumul ajutorului de deces cuvenit unui asigurat sau pensionar. ”Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Se consideră membru de familie: soţul; copiii; părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi. Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie este în cuantum de 3.395 lei. Anul trecut, cuantumul ajutorului de deces a fost de 6.095 de lei, iar ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie al pensionarului a fost în cuantum de 3.048 de lei”, ne-au mai precizat reprezentanții instituției menționate. Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces, fără a fi condiţionat de realizarea unui anumit stagiu de cotizare. Acest sprijin bănesc poate fi solicitat, pe baza actelor justificative, în cadrul termenului general de prescripţie de trei ani, calculat de la data decesului. Actele necesare pentru acordarea acestuia sunt: cerere tip pentru plata ajutorului de deces; certificat de deces în original și copie; actul de identitate al solicitantului în original și copie; acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau după caz, actul care atestă calitatea de moștenitor, tutore, curator, în original și copie; acte din care să rezulte că s-au suportat cheltuieli ocazionate de deces. Anul trecut, Casa Județeană de Pensii Prahova a achitat un număr de 10.309 de ajutoare de deces, dintre care 694 au fost acordate pentru cei care au fost salariați. De precizat faptul că, de la începutul anului 2018, Casa Județeană de Pensii Prahova, în baza unor reglementări legislative, plătește și ajutorul de deces în cazul celor care au fost salariați, în situația acestora verificarea calității de asigurat fiind făcută în baza unei adeverințe și a unui raport eliberate de către angajator.