Florin Tănăsescu
Eu cred că anii ăştia sunt nişte traficanţi. Sau şarlatani.
Anii, câţi ne-au fost daţi, sunt infractori. Că ne fură… Nu mai zic ce, că-i vremea în care lumea se bucură.
Sunt șmecheri. Am păţit-o, odată, pe pielea mea. Neridată!
Eram mai fraier (nu c-aş avea mai multă minte acum!), da’ şi mai tânăr. M-a sunat unul cu număr ascuns (am aflat mai târziu că era 1999): „Mor, că au pus tunurile pe mine!”.
Aşa mi-am luat ţeapă. Anul era mort de beat. L-am luat în cârcă. Atârna cât amintirile/ trăirile mele de vreo trei sute şi ceva de zile.
Şi-a revenit. Da’-n loc să zică „Mulţumesc!” – nu că aşteptam cine ştie ce recunoştinţă – m-a privit cam ciudat. Apoi a cântat: „Încotro grăbeşti străine, timpul vieţii e prea scurt”.
Goneam, într-adevăr, s-ajung la Revelion.
La sindrofie a fost chiar mişto. Chestii, pupături, ocheade, semne pe sub masă…
(Să nu fim ipocriţi, ştiţi cum stă treaba!).
Şi-a venit dimineaţa. Cântam – eu, nu Anul Nou: „Dimineaţa la şosea, cu nevasta altuia!”.
(Nu strâmbaţi din nas, că şi dumneavoastră aţi avut trăiri din astea. Sau le-aţi visat cu bărbatul alteia!)
Cum ziceam, eu cred că anii ăştia sunt traficanţi de vieţi.
Şi, mai ales, de tinereţi.
De tinereţi, că, mai nou, eu unul nu mai ies la şosea cu nevasta altuia. Iar dacă visez – că om sunt, nu stâlp de beton – , e şi mai rău.
Încotro gonesc acum? Păi, nicăieri! Vine spre mine el, Revelion 2023. Poate ascult „Cry, baby, cry!”.
Da’ tot nu plâng!
Nu, fiindcă şarlatanii ăştia de ani mi-au fost daţi. Ne-au fost daţi! Au fost şi sunt ai mei. Au fost şi sunt ai dumneavoastră! Cu bucurii, cu tristeţi… Fiecare şi le ştie!
Niciodată anii ăştia n-au fost, poate, cum ne-am dorit. Da’ tot i-am iubit.
Poate ne credem nemuritori. Şi nu-i rău! Sigur, sperăm. Ceea ce-i bine!
În general, aşa, anii ăştia, trecuţi sau nou-veniţi, sunt nişte şarlatani.
Da’ tot le zicem „La mulţi ani!”.
