Petru Movilă s-a născut la 21 decembrie 1596, fiind al patrulea fiu al voievodului Moldovei -Simion Movila. Tatăl său a murit în anul 1607 şi sub domnia lui Ştefan Tomşa (1611), familia lui Petru Movilă s-a retras în Polonia, unde avea multe rude. Şi-a continuat studiile la Colegiul Frăţiei Ortodoxe din Liov. Petru Movilă a vizitat în 1622 vestita mănăstire Pecerska, unde s-a împrietenit cu stareţul Zaharia Copistensclii şi cu mitropolitul Iov Boretchi al Kievului. A fost tuns în monahism la Lavra Pecerska, după anul 1625, iar în toamna anului 1627, la vârsta de 31 de ani, a fost ales egumen al mănăstirii. În timpul stăreţiei sale de aici, Petru Movilă pune bazele unui colegiu la Kiev, care va deveni Academie – şcoală cu caracter universitar, considerată cea mai veche instituţie de învăţământ superior la slavii ortodocşi. În anul 1632, la moartea mitropolitului Iov, a fost ales în unanimitate Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia. În această calitate a alcătuit o «Mărturisire Ortodoxă», în limba latină, care a fost aprobată de Sinodul de la Iaşi din anul 1642 şi confirmată de toţi patriarhii ortodocşi. Mitropolitul Petru Movilă a pus pe colaboratorii săi să vorbească despre viaţa duhovnicească a călugărilor şi ieromonahilor din Lavra Pecerska. Astfel au apărut cărţile: Patericul Sfinţilor din Pecerska (Kiev 1634) şi Minunile Peşterilor Kievului (Kiev 1638). De asemenea, s-a scris şi despre icoanele făcătoare de minuni din Pecerska. El însuşi a tradus şi publicat tratate ale Sfinţilor Părinţi pentru îndrumare în viaţa duhovnicească şi ascetică a preoţimii şi a conducătorilor săi. A trecut la cele veşnice pe 22 decembrie 1646.
Canonizarea Ierarhului Petru Movilă a fost savârşită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 6 decembrie 1996 şi proclamată la 15 decembrie a aceluiaşi an, dar înscrisă în calendarul acestei Biserici la 31 decembrie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în şedinţa sa de lucru din 12-13 martie 2002 prăznuirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, la 22 decembrie.