Curtea Constituţională a României a admis, cu unanimitate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile cuprinse în art. 25, art. 27 – 43 şi art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, potrivit Agerpres.
În esenţă, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, în condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească de către instanţele judecătoreşti, care, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii.
„Prin urmare, reglementarea competenţei autorităţii pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum şi conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia, prevăzute de art. 25 din OG nr. 121/1998, sunt distonante în raport cu principul statului de drept şi al securităţii juridice, inducând arbitrariu, subiectivism şi un caracter aleatoriu în desfăşurarea raporturilor de muncă, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Având în vedere că procedura de angajare a răspunderii materiale a militarilor se grefează pe dispoziţiile art. 25 din OG nr. 121/1998, Curtea a constatat, pentru aceleaşi motive, şi neconstituţionalitatea art. 27 – 43 şi art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998”, anunţă CCR într-un comunicat de presă.