F.T. 

Ieri dimineaţă, lucrători din cadrul Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe Ploiești au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în București și Ploiești, dar și în comuna Mogoșoaia, la persoane bănuite de furt calificat.
Motivul descinderilor l-a constituit, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, fapul că „în noaptea de 11 spre 12 septembrie a.c., trei bărbaţi ar fi intrat, fără drept, în interiorul unei locuințe din municipiul Ploiești și ar fi sustras un ceas, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.800 de lei.
Patru bărbaţi – cu vârstele de 22, 33, 34 şi, respectiv, 36 de ani – urmau să fie conduşi la sediul poliţiei prahovene, pentru a fi audiaţi.
Suportul de specialitate al acţiunilor de ieri a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. De asemenea, la percheziţii au mai participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, precum şi oameni ai legii de la IPJ Ilfov și ai Secției 5 de Poliție – Sector 1, București.