* Moldova – România 0-5
George Marin – Chișinău
5-0 este un scor mare în fotbal. Este aproape de acel 6-0, sau 9-0, al copilăriei, nu mai știu exact, la care râdeai de oponentul învins zicând ca le-ai luat tricourile.
Dar, la 1-0, la 5-0 sau la 10-0, trebuie să te uiți și pe cine ai învins…
La Chișinău, România a avut parte de un meci care ar putea semăna cu unul pe care UEFA l-ar putea propune în Cupa Regiunilor. Unul, aidoma, să zicem, între Catalunia și Andaluzia. Sau între Valonia și Flandra ori Bretania vs. Normandia. Sau între Irlanda (Eire) și Irlanda de Nord, cea de multă vreme supusă tronului de la Londra.
Unde sunt asemănările, unde sunt deosebirile?
Pentru primele exemple, este valabilă observația că regiunile împerecheate ad-hoc de mine fac parte din aceeași țară, spre deosebire de cele două Irlande, scindate din cauza diferențelor religioase. A avea două federații sportive , separate la Dublin și la Belfast, devine o chestiune cât se poate de logică, chiar dacă acțiunea lui Henric al VIII-lea, crearea bisericii anglicane, a fost una în interes pus personal.
Tot două federații de sine stătătoare sunt la București și Chișinău. Doar că acea din Republica Moldova de astăzi s-a născut abia după ce s-au rupt chingile cu care ținutul dintre Prut și Nistru a fost încorsetat din 1940 până în 1990.
Nu sunt revizionist, nici unionist, încerc să țin pasul cu vremurile, dar, a asculta două imnuri cântate cu patos, pentru ceea ce a fost o singură țară, îți rupe sufletul în două. Mie, parte a generației pentru care nu contează „cât de lung poartă părul „ și, sper eu, câtorva dintre cei aflați în tribunele arenei Zimbru, care se gândesc doar la beneficiile , dacă nu cumva iluziile, oferite de un pașaport care te poate duce mai ușor în altă țară, cât mai departe…
